ICCJ. Decizia nr. 7223/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7223/2004
Dosar nr. 5652/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2003, reclamantul C.A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând anularea hotărârii nr. 7962 din 9 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 ianuarie 1943 – 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, situaţie în care are acelaşi statut cu al acestora, beneficiind de drepturile acordate refugiaţilor, conform prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 417 din 18 noiembrie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reţinând, în esenţă, că acesta trebuie să beneficieze de actele reparatorii ale statului român, întrucât fiind născut în timpul refugiului părinţilor săi, a dobândit din momentul naşterii sale, acelaşi statut, cu al acestora, suferind vexaţiunile morale şi materiale rezultate din condiţia de persoană refugiată, cu toate consecinţele decurgând din aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Casa Judeţeană de Pensii Timiş, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că intimatul-reclamant nu poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi art. 2 din HG nr. 127/2002, întrucât la data strămutării părinţilor săi, acesta nu era conceput şi făcând trimitere la Precizările Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi la o adresă a Ministerului Justiţiei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
În cauză este de necontestat că reclamantul C.A., care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri, precum şi principiului constituţional al nediscriminării.
Prin urmare, se constată, pe de o parte, că soluţia, ca şi motivarea primei instanţe, a hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Pe de altă parte, se reţine că prin diverse precizări, adrese, etc. nu se poate adăuga la lege şi nici nu se poate modifica scopul acesteia.
Faţă de considerentele expuse, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 417 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7220/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7224/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
