ICCJ. Decizia nr. 7249/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7249/2004
Dosar nr. 3975/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
H.F., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş, a solicitat anularea hotărârii nr. 1785 din 19 decembrie 2002, emisă de pârâtă şi obligarea ei la emiterea unei noi hotărâri, prin care să se stabilească calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 19 aprilie 1954 – 20 noiembrie 1956, când a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 240 din 2 septembrie 2003, a admis acţiunea.
Considerând hotărârea, nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât reclamantul nu a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă.
Recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 309/2002 s-au recunoscut şi acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau U.M. 02405 Piteşti.
Livretul militar dovedeşte că în perioada 19 aprilie 1954 – 20 noiembrie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamente ale serviciului muncii, „mână de lucru", „soldat neinstruit".
Faţă de probele administrate, în mod justificat instanţa a admis acţiunea; astfel, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 240 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7246/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 7250/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|