ICCJ. Decizia nr. 7251/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7251/2004

Dosar nr. 3977/2003

Şedinţa publică din 29 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1960 din 20 martie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Mureş a respins cererea privind stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că cele solicitate nu se confirmă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, reclamantul F.V., cerere înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ, în motivarea căreia s-a susţinut că a făcut dovezi cu livretul militar, din care rezultă că a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă şi că actul atacat este nelegal.

Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 241, pronunţată la 2 septembrie 2003, a admis contestaţia, a anulat hotărârea nr. 1960, emisă la 20 martie 2003, de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, ca nelegală şi a obligat pârâta, să stabilească reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 24 iulie 1955 - 20 august 1957.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a efectuat stagiul militar, ca mână de lucru, într-una din unităţile de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie dovedită cu adresa nr. B/1541 din 21 august 2003, emisă de Centrul Militar Judeţean Mureş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, invocând nelegalitatea.

În motivarea recursului s-a susţinut că intimatul a efectuat stagiul militar într-una din unităţile Ministerului Forţelor Armate, acesta prestând muncă în cadrul armatei.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul, urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, este legală şi temeinică.

Rezultă că unitatea militară unde intimatul a prestat muncă, se regăseşte în tabloul cu evidenţa unităţilor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, astfel că în mod justificat instanţa a stabilit în favoarea acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 241 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7251/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs