ICCJ. Decizia nr. 7275/2004. Contencios. Refuz invalidare rezultate concurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7275/2004
Dosar nr. 3334/2002
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 73/F-C, pronunţată la data de 17 iunie 2002, în dosarul nr. 4809/1999, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.I., împotriva pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea, Colegiul „Gib Mihăescu" Drăgăşani, M.M., B.M., G.P., P.E. şi U.T.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată şi completată ulterior prin alte cereri, reclamantul a cerut anularea concursului organizat pentru ocuparea postului didactic la catedra de geografie la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu" din municipiul Drăgăşani şi anularea deciziei de numire pe post, a pârâtei M.M.
A susţinut reclamantul, în acţiune, că autorităţile administrative şi ceilalţi pârâţi au comis nereguli şi ilegalităţi, cu ocazia concursului respectiv, iar Decizia emisă de Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea, pentru numirea pe post a pârâtei M.M., este nelegală.
În cursul judecării în fond, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul cadrelor didactice, care a fost respinsă de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 241 din 21 noiembrie 2000.
Respingând acţiunea, instanţa de fond a motivat, în esenţă, că susţinerile reclamantului sunt nefondate, concursul fiind organizat şi desfăşurându-se în condiţii legale şi regulamentare, reclamantul participând în condiţii egale cu ceilalţi concurenţi, nefiind vătămat într-un drept legal, prin faptul că a fost declarată câştigătoare, o altă persoană.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul, fără a-şi încadra criticile, în prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., dar reluând susţinerile făcute la fond şi cerând anularea concursului şi a deciziei de numire pe post, reorganizarea concursului, obligarea ministerului la reevaluarea lucrărilor şi recorectarea lucrării sale.
În cursul judecării recursului, recurentul-reclamant a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, cu modificările şi completările ulterioare, susţinând că acestea ar contraveni principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie.
A susţinut recurentul-reclamant, că prevederile legale citate induc o stare de inegalitate între candidaţii care participă la concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de cadre didactice, prin crearea posibilităţii existenţei a două tipuri de concursuri: unele organizate de inspectoratele şcolare, cu subiecte unice stabilite de minister şi cu lucrări corectate la nivelul centrului universitar responsabil cu perfecţionarea personalului din judeţele arondate şi alte concursuri, care sunt organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar reprezentative, care îşi stabilesc singure subiectele, iar lucrările de concurs sunt evaluate la nivelul unităţii şcolare respective.
Prin Decizia nr. 303 din 6 iulie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, instanţa de fond a analizat temeinic susţinerile recurentului-reclamant şi, în mod judicios, a constatat că respectivul concurs a fost organizat şi s-a desfăşurat în condiţii legale şi regulamentare.
În mod corect a apreciat instanţa de fond, că nemulţumirea recurentului-reclamant că nu a fost declarat câştigător al concursului, nu reprezintă un temei pentru a se reţine că acesta ar fi fost vătămat într-un drept legal, instanţa neputându-se substitui comisiei de examinare a lucrărilor.
Oricum, instanţa de fond nu putea dispune obligarea ministerului să reevalueze lucrările de concurs, din moment ce nu au fost constatate încălcări ale prevederilor legale şi regulamentare, cu ocazia organizării şi desfăşurării concursului de ocupare a posturilor vacante didactice la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu" din municipiul Drăgăşani.
În consecinţă, recursul va fi respins, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 17 iunie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondată.
Respinge cererea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, pentru cheltuieli de judecată, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7257/2004. Contencios. Anulare decizie emisa... | ICCJ. Decizia nr. 7290/2004. Contencios. Refuz plată drepturi... → |
---|