ICCJ. Decizia nr. 7437/2004. Contencios. Refuz acordare cetatenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7437/2004
Dosar nr. 3166/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, sub nr. 1252 din 11 iulie 2002, reclamantul E.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a contestat refuzul de acordare a cetăţeniei române, comunicat prin adresa nr. 150 din 14 iunie 2002, emisă de cabinetul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că refuzul instituţiei publice pârâte, de acordare a cetăţeniei române, este neîntemeiat, întrucât se află legal în România, din anul 1991, unde are domiciliu stabil, fiind căsătorit cu numita E.A., de cetăţenie română şi având împreună cu aceasta, un copil minor, având asigurate mijloace legale de existenţă şi o conduită foarte bună.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 692/F din 27 septembrie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că pârâtul este o autoritate publică centrală, iar potrivit normelor de competenţă prevăzute la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., actele emise de autorităţile publice centrale pot fi cenzurate de curţile de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 780 din 29 mai 2003, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, reţinând că din cercetările efectuate de Comisia pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei române, rezultă că reclamantul nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, a cetăţeniei române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nu a făcut dovada loialităţii faţă de Statul român.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul a formulat recurs, invocând ca temei, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat art. 261 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. şi art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, a cetăţeniei române.
Recursul este inadmisibil.
Este necontestat că actul administrativ atacat în cauză, este încheierea prin care Comisia de specialitate de pe lângă Ministerul Justiţiei a constatat neîndeplinirea de către recurentul-reclamant, a condiţiilor cerute de Legea cetăţeniei nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispunând respingerea cererii prin care acesta a solicitat acordarea cetăţeniei române.
Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, încheierea de respingere poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.
Problema admisibilităţii recursului de faţă îşi găseşte rezolvarea în răspunsul la întrebarea dacă instanţa de contencios administrativ a soluţionat contestaţia recurentului-reclamant, fiind sesizată în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 sau în temeiul art. 4 din aceeaşi lege, raportat la art. 299 C. proc. civ., după cum actul atacat este calificat, ca un simplu act administrativ emis de o autoritate administrativă sau este un act administrativ-jurisdicţional.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei competente, pentru anularea actului şi recunoaşterea dreptului, hotărârea instanţei putând fi atacată cu recurs, conform art. 14 din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 C. proc. civ., actele administrative jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, caz în care soluţia pronunţată de instanţă nu mai poate fi atacată cu un al doilea recurs.
Deci, încadrarea căii de atac, în prevederile legale de mai sus, este dată de calificarea actului atacat: simplu act administrativ sau act administrativ-jurisdicţional.
Caracterul jurisdicţional al unui act administrativ este dat de statutul organului care îl adoptă sau emite, precum şi de procedura şi forma prin care a fost adoptat sau emis actul respectiv.
Astfel, Comisia de pe lângă Ministerul Justiţiei nu este subordonată ministrului, fiind formată din magistraţi judecători de la Tribunalul Bucureşti, care funcţionează după o procedură jurisdicţională, putând, potrivit art. 15 din Legea nr. 21/1991, să ceară explicaţii, petiţionarului, să solicite relaţii de la autorităţi, să citeze şi să audieze orice persoană care ar putea da informaţii folositoare, etc.
Pe de altă parte, actul administrativ care finalizează această procedură, este, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, o încheiere motivată, aspect care caracterizează întotdeauna un act de jurisdicţie.
În concluzie, actul atacat este un act administrativ jurisdicţional, instanţa fiind sesizată în condiţiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 C. proc. civ., soluţia pronunţată de curtea de apel, fiind astfel, definitivă şi irevocabilă, iar recursul de faţă, inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.C., cetăţean libanez, împotriva sentinţei civile nr. 780 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7433/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7441/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
