ICCJ. Decizia nr. 7457/2004. Contencios. Refuz promovare recurs în anulare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7457/2004

Dosar nr. 3609/2004

Şedinţa publică din 8 octombrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune în contencios administrativ, reclamantul A.Ş. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând obligarea pârâtului, să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii sentinţei civile nr. 284 din 27 septembrie 2001, deciziei civile nr. 1050 din 19 martie 2002, sentinţei civile nr. 3174/2002, în sensul de a se stabili dacă intră sub incidenţa prevederilor art. 329 alin. (1) şi art. 330 alin. (2) C. proc. civ., pentru a beneficia de recurs în anulare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârile judecătoreşti sus-menţionate, sunt nelegale şi netemeinice, nefiindu-i recunoscut un stagiu de cotizare la pensia suplimentară de 28 de ani şi 3 luni.

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins cererea, ca neîntemeiată, reţinând că Procurorul general nu funcţionează ca autoritate administrativă, pentru a fi aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs, A.Ş., susţinând, în esenţă, că Parchetul Curţii Supreme de Justiţie nu este o instituţie centrală, că a solicitat recurs în anulare, pe baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi că respingerea cererii, pe motiv că recursul în anulare a fost abrogat, este netemeinică şi nelegală.

De asemenea, A.Ş. a formulat recurs, şi împotriva încheierii aceleiaşi instanţe din 3 februarie 2004, prin care s-a dispus îndreptarea unor erori materiale strecurate în cuprinsul sentinţei nr. 16/2004.

Recursurile sunt nefondate.

În mod întemeiat a reţinut instanţa de fond, că Procurorul general nu funcţionează ca autoritate administrativă, pentru a fi aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

De asemenea, Procurorul general nu poate fi obligat să promoveze recurs în anulare, faţă de dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., întrucât instituţia recursului în anulare a fost abrogată, nefiind, deci, întrunite în cauză, prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Nefondat este şi recursul declarat de A.Ş. împotriva încheierii din 3 februarie 2004, întrucât instanţa a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 16/2004, pe care le-a considerat în mod întemeiat, sesizate, motivele de recurs invocate de recurent privind aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care nu puteau fi soluţionate prin încheierea în cauză.

În consecinţă, recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi urmează să fie respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 16 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Respinge ca nefondat, şi recursul declarat de A.Ş. împotriva încheierii din 3 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3749/2003.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7457/2004. Contencios. Refuz promovare recurs în anulare. Recurs