CSJ. Decizia nr. 7593/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7593/2004
Dosar nr. 4315/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, sub nr. 1002 din 11 decembrie 2002, reclamantul Ş.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 973 din 30 octombrie 2002, prin care pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că:
- în anul 1942, fiind în vârstă de 15 ani, s-a refugiat singur, fără părinţi, din localitatea natală, satul Moreşti, comuna Ungheni, judeţul Mureş, aflată sub jurisdicţia statului ungar, în afara zonei de ocupaţie unde, în perioada 1942 - 1946, a urmat cursurile Şcolii Profesionale I.A.R. Braşov, devenind apoi salariat al Uzinelor de Tractoare „Ernst Thalmann" Braşov;
- înţelege să facă dovada calităţii de refugiat, cu două acte oficiale, şi anume, certificatul de absolvire a şcolii primare din localitatea natală, precum şi carnetul de muncă, din care rezultă că în perioada 1942 - 1946 a fost şcolarizat şi încadrat în muncă la I.A.R. Braşov, devenită ulterior Uzinele „Ernst Thalmann"Braşov;
- în mod greşit, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş a reţinut că nu s-a făcut dovada situaţiei de persecuţie etnică, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 189/2001.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a arătat că în afara celor două acte depuse de petent, acesta nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a fost refugiat ca urmare a unor persecuţii din motive etnice.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 17 din 3 februarie 2003, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta nu a făcut dovada situaţiei de refugiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul Ş.A., criticând-o, ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, reclamantul a reiterat cele susţinute prin acţiunea adresată instanţei de fond, arătând că în luna aprilie 1942, când s-a refugiat din localitatea natală şi s-a stabilit la nişte rude din localitatea Schela Mare, Moreni, judeţul Dâmboviţa, i s-a eliberat de către Prefectura judeţului Dâmboviţa, carnetul care atestă calitatea de refugiat, însă nu-l mai posedă, întrucât l-a pierdut în timpul inundaţiilor din anii 1970 şi 1975.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, constând în strămutarea în altă localitatea, decât cea de domiciliu.
Reclamantul nu a făcut dovada unui refugiu al său din motive de persecuţie etnică. Cele două documente oficiale invocate, respectiv,certificatul de absolvire în anul 1940 a şcolii primare din comuna natală Moreşti, judeţul Mureş şi carnetul de muncă al reclamantului, din care rezultă că în perioada 1942 – 1948, acesta a fost salariat la Uzinele de Tractoare „Ernst Thalmann" Braşov, nu pot face dovada situaţiei de refugiat. Aceste documente atestă situaţia socio-profesională a reclamantului, în acea perioadă, când, după absolvirea şcolii primare de şapte clase din comuna natală, a plecat singur, neînsoţit de părinţi, în altă localitate din afara zonei de ocupaţie şi a devenit salariat la Uzinele de Tractoare Braşov, ulterior stabilindu-se la Sighişoara, unde locuieşte şi în prezent.
Date fiind împrejurările în care reclamantul a părăsit la vârsta de 15 ani, localitatea natală şi s-a stabilit într-o localitate din afara zonei de ocupaţie, dovedirea situaţiei de refugiat se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare. Or, reclamantul nu a făcut dovada situaţiei de refugia, cu astfel de acte oficiale.
Faţă de considerentele expuse, sentinţa instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 182 din februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7592/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7602/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
