ICCJ. Decizia nr. 7708/2004. Contencios. Recurs refuz plată despăgubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7708/2004
Dosar nr. 18/2002
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 aprilie 2001, reclamanta SC A.P. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi pe numiţii C.Ş., V.I., N.G. şi R.T., funcţionari cu funcţii de conducere în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, solicitând obligarea acestora, la plata sumei de 500.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri, pentru acoperirea prejudiciului produs prin oprirea activităţii de pilotaj în porturile maritime, începând cu data de 11 august 2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că la data interzicerii abuzive a activităţii de pilotaj, cât şi în prezent, deţine autorizaţie seria M . Nr. 00067/1, emisă de Inspectoratul Navigaţiei Civile, valabilă până la 23 decembrie 2004, care îi permitea să funcţioneze în perimetrul infrastructurilor portuare şi să efectueze acest serviciu.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 216 din 25 octombrie 2001, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că sancţiunea administrativă a obligării la repararea pagubelor, putea fi aplicată, numai dacă autoritatea administrativă ar fi fost obligată în vreun mod la emiterea sau eliberarea acestuia, situaţie inexistentă în speţă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta SC A.P. SA, susţinând în esenţă că:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine naturii pricinii, întrucât pe de o parte, reţine că prin Decizia nr. 487/2001, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 508/1999, reprezintă un adaos la lege, iar pe de altă parte, că Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nu are obligaţia de a permite recurentei-reclamante, să efectueze activitatea de pilotaj în zonele concesionate. Se mai critică hotărârea, şi pentru încălcarea legii, întrucât în mod eronat instanţa de fond s-a referit la răspunderea administrativ-contravenţională, reţinând că nu s-a comis o abatere administrativă, prin emiterea actului administrativ anulat parţial.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de casare, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că prin Decizia nr. 487/2001, Curtea Supremă de Justiţie a anulat prevederile art. 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 508/1999 şi că OG nr. 22/1999 nu conţine dispoziţii speciale, derogatorii, referitoare la necesitatea obţinerii unei alte autorizaţii pentru desfăşurarea serviciului public de pilotaj, dar şi faptul că Ministerul Transporturilor nu are obligaţia de a permite recurentei-reclamante, să desfăşoare serviciul public de pilotaj, fără existenţa unui contract de concesiune.
Autorizaţia emisă de Inspectoratul Navigaţiei Civile, la data de 23 decembrie 1999, valabilă până la 23 decembrie 2004, îi conferă beneficiarului, dreptul de a desfăşura servicii portuare, cu obligaţia respectării prevederilor legale în vigoare.
Potrivit art. 8 din OG nr. 22/1999, asigurarea serviciilor publice portuare trebuie făcută direct de către administraţia portuară sau prin intermediul unor agenţi economici, prin concesionare, asociere, cesiune sau alte asemenea operaţii.
Autorizaţia respectivă nu conferă recurentei-reclamante, dreptul de a presta serviciul de pilotaj, aceasta fiind numai una din condiţiile prealabile pentru exploatarea domeniului public portuar. Pentru a produce efecte, autorizaţia trebuie să fie urmată de încheierea unui contract de concesiune sau încheiere, conform dispoziţiilor art. 135 pct. 5 din Constituţia României, ale Legii nr. 219/1998, ale OG nr. 42/1997, HG nr. 167/2000 şi ale OG nr. 22/1999. Autorizaţia pe care o deţine recurenta, îi permite să desfăşoare servicii portuare şi să participe la licitaţiile organizate în vederea concesionării serviciului public de pilotaj, aşa cum, de altfel, a statuat şi Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 4142/2001.
Referitor la cel de al doilea motiv de casare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre, cu respectarea întocmai a legii.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, exclusiv pe dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 29/1990.
În materia contenciosului administrativ există două categorii de răspundere: răspunderea autorizaţiei administrative şi răspunderea funcţionarului public. Prin cererea introductivă, recurenta-reclamantă precizează că solicită sancţionarea funcţionarilor publici care au elaborat actul pasiv, care pretinde că a fost vătămător .
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în speţă nu este atrasă răspunderea administrativă, cu atât mai mult, cu cât, prin apariţia OG nr. 22/1999, pilotajul în porturi nu mai este o activitate executată de orice agent economic în mod liber, el devenind un serviciu ce aparţine statului - serviciu public de interes naţional (art. 10), desfăşurat pe o infrastructură ce aparţine statului, fiind în responsabilitatea Ministerului Transporturilor (art. 82 din OG nr. 42/1997), care şi-a exercitat dreptul de dispoziţie, cu referire la concesionare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesionărilor.
De altfel, recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa unui prejudiciu material, expertul având în vedere contracte de pilotaj neexecutate, parte din ele, iar o altă parte nefiind semnate de beneficiar.
Nici unul din aceste contracte nu este însoţit de comenzi scrise, emise de beneficiar.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.P. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 216/CA din 25 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7706/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7710/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
