ICCJ. Decizia nr. 7896/2004. Contencios. Refuz acordare plată diferenţă salariu. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7896/2004
Dosar nr. 1014/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 iulie 2003, reclamantul G.C. a chemat în judecată Ministerul Culturii şi cultelor şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sălaj, solicitând obligarea pârâţilor, la plata diferenţei dintre salariul cuvenit reclamantului, pentru funcţia de consilier teritorial şef şi cea de execuţie, pentru perioada în care nu a beneficiat de acea diferenţă, plata sumei de 250.000.000 lei, reprezentând alocaţii bugetare pentru anul 2001, rezervate şi aprobate pentru editarea unei reviste şi a unui album catalog, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză şi plata unei taxe de întârziere, pentru nepunerea în executare a sentinţei civile nr. 243 din 27 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1384 din 10 aprilie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor, la plata unor daune morale, în sumă de 1.300.000.000 lei, ca efect al anulării Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001, al Ministerului Culturii şi Cultelor, prin care a fost eliberat din funcţia de consilier teritorial şef al Inspectoratului pentru Cultură a judeţului Sălaj, ordin nelegal emis potrivit hotărârilor judecătoreşti irevocabile menţionate.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1415 din 26 noiembrie 2003, a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că despăgubirile solicitate de reclamant, sunt în strânsă legătură cu actul administrativ anulat, prin sentinţa civilă nr. 243 din 27 iunie 2001, a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1384 din 10 aprilie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, astfel că, întrucât prejudiciul era cert, fiindu-i cunoscut reclamantului, la data de 10 aprilie 2002, acţiunea formulată la 15 iulie 2003, este prescrisă, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, persoana vătămată de un act administrativ ilegal, are la dispoziţie un an, care începe să curgă de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea prejudiciului.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa a reţinut că dreptul la acţiune este prescris, deşi termenul de prescripţie a fost întrerupt prin introducerea contestaţiei în anulare specială, la 29 aprilie 2002, soluţionată la 6 noiembrie 2003 şi respectiv, prin depunerea la 18 februarie 2003, a contestaţiei la titlu, în dosarul nr. 6364/2003, soluţionată irevocabil prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, în dosarul nr. 1066/2003, la data de 23 septembrie 2003.
Recursul este întemeiat, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare, în urma examinării hotărârii, potrivit art. 3041 C. proc. civ.
Prin hotărâri judecătoreşti pronunţate şi rămase irevocabile la data de 10 aprilie 2002, prin Decizia nr. 1384, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a dispus anularea ca nelegal, a Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de consilier teritorial şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Sălaj.
Prin memoriul din 21 martie 2003, adresat Ministerului Culturii şi Cultelor, reclamantul-recurent a solicitat repararea prejudiciului cauzat şi punerea în executare a sentinţei civile nr. 183 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă la 10 aprilie 2002, precizând sumele ce reprezintă despăgubirile, precum şi daunele morale pretinse.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului, introdusă la 15 iulie 2003, este prescrisă, întrucât reclamantul a cunoscut prejudiciul, încă de la data de 10 aprilie 2002, precum şi în raport cu prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990, care ar stabili un termen de un an, pentru valorificarea dreptului.
Se constată că printr-o greşită interpretare a probelor, pe de o parte şi a dispoziţiilor legale aplicabile, pe de altă parte, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este prescrisă.
Art. 12 din Legea nr. 29/1990, prevede „în cazul în care cel vătămat, a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii de anulare, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri, curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei".
Se constată că textul legal menţionat, nu se referă la nici un termen de prescripţie de un an, precizând numai data de la care curge termenul de prescripţie, pentru cererea de despăgubiri.
Reţinerea instanţei de fond, că reclamantul cunoştea prejudiciul încă de la data de 10 aprilie 2002, respectiv că prejudiciul era cert la acea dată, nu îşi are suport probator, cât timp abia prin memoriul depus la Ministerul Culturii, la 21 martie 2003, reclamantul şi-a precizat prejudiciul suferit prin Ordinul nr. 183 din 23 februarie 2001, anulat ca nelegal, respectiv despăgubirile şi daunele morale.
Ulterior răspunsului primit la cererea reclamantului, nr. 320 din 3 iunie 2003, prin adresa nr. 341 din 10 iunie 2003 a Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Sălaj, privind cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv precizarea diferenţei de drepturi salariale neîncasate a alocaţiilor bugetare pe anul 2001, rezervate pentru editarea unei reviste şi a unui album catalog, cheltuieli de judecată, taxă de întârziere pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 243 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1384, din 10 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, precum şi a daunelor morale, reclamantul a introdus în termen, la 15 iulie 2003, acţiunea de chemare în judecată.
Aşa fiind, constatând greşita soluţionare a cauzei, pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite dosarul, spre rejudecare pe fond, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei civile nr. 1415 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7893/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 7897/2004. Contencios. Refuz comunicare... → |
|---|
