ICCJ. Decizia nr. 7897/2004. Contencios. Refuz comunicare decizie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7897/2004
Dosar nr. 1027/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 august 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta O.E. a chemat în judecată Uniunea Avocaţilor din România, solicitând obligarea acesteia, să-i comunice Decizia prin care i s-a respins cererea de restituire a onorariului de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin cererea adresată pârâtei, la 27 mai 2002, a solicitat obligarea avocatului C.T., din cadrul Baroului Dolj, să-i restituie onorariul de avocat, pe care l-a achitat acestuia, pentru a o apăra într-un proces.
Mai arată că în luna septembrie 2002, a primit o adresă de la pârâtă, prin care i s-a comunicat că i-a fost respinsă solicitarea, de către Comisia Permanentă, dar nu i s-a trimis Decizia acesteia, cu toate că a făcut repetate cereri, pentru a i se comunica.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea cauzei, solicitând declinarea competenţei, în favoarea curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul, reclamanta.
În ce priveşte fondul cauzei, consideră că cererea este nefondată, pentru că se comunică numai actele administrative supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 51/1995, între care nu se cuprind contestaţiile, reclamaţiile şi plângerile privind onorariile, care se rezolvă de Consiliul baroului şi de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România, acestea comunicându-i reclamantei, soluţiile luate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1439 din 25 septembrie 2003, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 272/F-C din 10 noiembrie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că nu există un refuz nejustificat al pârâtei, în rezolvarea cererii reclamantei, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că acesteia i s-a comunicat modul de soluţionare a plângerii şi pentru că Legea nr. 51/1995, nu prevede emiterea unei decizii în acest sens, ci foloseşte sintagma „soluţie".
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor sale de apărare şi anume, asupra cererii de suspendare a cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. şi asupra solicitării, ca pârâta să comunice înscrisul întocmit în urma soluţionării plângerii.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, „Contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile, se soluţionează de consiliul baroului. Deciziile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere, la Comisia permanentă, a cărei soluţie este definitivă."
În cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii, care prevăd o procedură specială necontencioasă.
Recurenta s-a adresat, iniţial, Baroului Dolj, solicitând restituirea onorariului în sumă de 2.400.000 lei, achitat unui avocat din cadrul baroului, respectiv pentru susţinerea intereselor sale într-un proces.
Prin adresa nr. 587 din 27 decembrie 2001, Baroul Dolj i-a comunicat că cererea i s-a respins ca neîntemeiată.
Ulterior, recurenta s-a adresat cu plângere, Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România, soluţionată în şedinţa din 6 septembrie 2002, prin respingerea acesteia, ca neîntemeiată, rezultat ce i s-a comunicat cu adresa nr. 109/2002/S din 11 septembrie 2002, la care s-a revenit cu adresa nr. 109/S din 27 martie 2003, prin care s-a indicat motivul respingerii plângerii.
Recurenta a stăruit în a i se comunica Decizia emisă de Comisia permanentă, dar cum aceasta nu a emis o decizie, ci a dat o soluţie de respingere a plângerii, nu avea cum să-i trimită un astfel de act.
De altfel, Legea nr. 51/1995 nu a prevăzut o anumită formă pe care să o îmbrace măsura luată de Comisia permanentă, în urma soluţionării plângerilor.
Ca atare, nu se constată că a existat un refuz nejustificat al intimatei, în rezolvarea cererii recurentei.
Trebuie reţinut şi că în faţa organelor din sistemul avocaturii a existat o procedură specială, necontencioasă, prealabilă adresării instanţei de judecată, intervenită în urma unui conflict de drept civil, rezultând dintr-un mandat dat de recurentă, pentru reprezentarea acesteia într-un proces.
Chiar dacă printr-o cerere înregistrată la 22 septembrie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea judecăţii, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la data primirii răspunsului de la intimata-pârâtă, trebuie reţinut că textul invocat era aplicabil situaţiei în care exista un alt proces, de rezolvarea căruia depindea soluţionarea cauzei de faţă, ceea ce nu este cazul.
Dar, ulterior, în faţa instanţei Curţii de Apel Piteşti, recurenta nici n-a mai stăruit în această cerere.
Cum se constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.E. împotriva sentinţei civile nr. 272/F-C din 10 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7896/2004. Contencios. Refuz acordare plată... | ICCJ. Decizia nr. 7907/2004. Contencios. Anulare decizii A.N.V.... → |
|---|
