ICCJ. Decizia nr. 7918/2004. Contencios. Anulare dispoziţie de părăsire a teritoriului României. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7918/2004
Dosar nr. 3799/2003
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1224, pronunţată la data de 3 septembrie 2003, în dosarul nr. 1925/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca tardiv formulată, contestaţia introdusă de reclamanta H.A., cetăţean chinez, împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, emisă sub nr. 43/868420 din 14 februarie 2003, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Totodată, a respins ca inadmisibilă, cererea de precizare şi completare a acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin actul administrativ atacat, autoritatea administrativă pârâtă a dispus ca reclamanta, cetăţean chinez, să părăsească teritoriul României, în termen de 3 luni de la data luării la cunoştinţă şi că, prin acţiunea formulată, aceasta a contestat măsura dispusă şi a cerut obligarea direcţiei pârâte, la reexaminarea cererii de prelungire a dreptului de şedere temporară în România.
A mai reţinut că reclamanta, printr-o cerere ulterioară, şi-a precizat şi completat acţiunea, în sensul că a solicitat obligarea autorităţii pârâte, la prelungirea dreptului de şedere temporară, susţinând că îndeplineşte condiţiile cerute de art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/2002.
În motivarea soluţiei de respingere, ca tardivă ,a contestaţiei formulată, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a adresat instanţei, la data de 23 iunie 2003, iar actul administrativ îi fusese comunicat sub semnătură, la data de 28 februarie 2003, iar potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, termenul de contestare a acestui act este de 5 zile de la data comunicării.
Cu privire la cererea de precizare şi completare a acţiunii, instanţa de fond a motivat că este inadmisibilă, în raport cu prevederile generale ale OUG nr. 194/2002, care nu prevede posibilitatea formulării unei noi cereri de prelungire a dreptului de şedere temporară în România, în cadrul litigiului având ca obiect contestaţia împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta, susţinând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, soluţionând greşit excepţia tardivităţii acţiunii şi neexercitându-şi rolul activ, în scopul stabilirii obiectului real al litigiului dedus judecăţii.
În şedinţa din 21 octombrie 2004, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor prezente, excepţia privind admisibilitatea recursului, reclamanta depunând ulterior, concluzii scrise, prin care a susţinut că acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată, are două capete de acţiune şi a cerut respingerea excepţiei, în privinţa capătului de acţiune prin care a cerut prelungirea dreptului de şedere în România.
Recursul este inadmisibil.
Este necontestat că actul administrativ contestat în cauza de faţă pe calea contenciosului administrativ, îl reprezintă dispoziţia nr. 868420 din 14 februarie 2003, emisă de Autoritatea pentru Străini, prin care s-a dispus ca intimata-reclamantă să părăsească teritoriul României, ca urmare a respingerii cererii de prelungire a dreptului de şedere temporară, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România.
Potrivit prevederilor art. 80 alin. (1) lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, dispoziţia de părăsire a teritoriului României constituie Decizia prin care Autoritatea pentru Străini sau formaţiunile teritoriale ale acesteia, obligă un străin să părăsească teritoriul României, ca urmare a respingerii cererii de prelungire a dreptului de şedere.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, dispoziţia de părăsire a teritoriului poate fi atacată la curtea de apel, care pronunţă o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Astfel fiind, recursul de faţă este inadmisibil, urmând să fie respins ca atare.
Susţinerea recurentei, cum că acţiunea sa a avut două capete de cerere, care ar avea regimuri juridice diferite şi că soluţia pe care instanţa trebuia să o pronunţe cu privire la prelungirea dreptului de şedere temporară în România, nu ar fi irevocabilă, este lipsită de temei legal.
Aşa după cum s-a arătat mai sus, cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară în România, se soluţionează potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile OUG nr. 194/2002, care, în cazul respingerii sale, se finalizează printr-un act administrativ, denumit dispoziţie de părăsire a teritoriului.
A admite posibilitatea formulării unei cereri separate pentru prelungirea dreptului de şedere temporară, direct în faţa instanţei, învestită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului, ar avea drept efect, eludarea procedurii instituite prin dispoziţiile OUG nr. 194/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinţei civile nr. 1224 din 3 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8167/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7863/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
