ICCJ. Decizia nr. 7919/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 decembrie 2001, reclamanta SC H. SA București a solicitat anularea deciziei nr. 1823 din 12 noiembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația ce a formulat-o împotriva notei de constatare nr. 2275129 din 15 mai 2001, încheiată de organele de control din cadrul Administrației Finanțelor Publice a sectorului 4 București. Totodată, prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2002, s-a solicitat și suspendarea executării actelor atacate.
în motivarea acțiunii sale (intitulată impropriu "apel"), reclamanta a făcut referire la motivele contestației sale, dar ulterior, prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2001, și-a completat și precizat aceste motive.
Reclamanta a arătat că luna octombrie 2000, s-a finalizat într-o primă etapă, prin încheierea procesului-verbal nr. 605059 din 4 octombrie 2000, controlul având ca obiect, verificarea modului de calcul și de virare a impozitului pe salarii, T.V.A. și a impozitului pe profit, că a contestat rezultatele acestui control, deși nu i-au fost comunicate anexele, în termen legal și că ulterior, la data de 10 mai 2001, prin nota de constatare nr. 2275129, s-a procedat la analizarea, completarea și finalizarea primului proces-verbal, prin sporirea sumelor pe care l-ar datora bugetului de stat. A mai arătat reclamanta, că a contestat actele de control menționate, dar că Ministerul Finanțelor Publice a respins respectiva contestație, prin decizia nr. 1823 din 12 noiembrie 2001, pe care o consideră nelegală și netemeinică și de natură a o prejudicia, și din perspectiva faptului că astfel, a fost automat exclusă de la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 68/1999.
în opinia reclamantei este absolut necesar să fie refăcute calculele care au stat la baza procesului-verbal nr. 605059/2000, calcule care nu i-au fost aduse la cunoștință, în raport cu prevederile legale, motiv pentru care, de altfel, nota de constatare prin care se finalizează și completează procesul-verbal din octombrie 2000, pornește de la o situație incertă și nelămurită. în plus, reclamanta susține că a atacat procesul-verbal, dar Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București - Administrația Financiară a sectorului 4, a ignorat-o în condițiile unui vid legislativ.
Referitor la pct. 1 privind T.V.A. din nota de constatare, atât pentru alin. (1) (eroare de adiție la majorări de întârziere), cât și pentru alin. (2) (număr de zile eronat la calculul de majorări întârziere), reclamanta a arătat că înțelege să conteste suma de 86.334.225 lei, reprezentând majorări de întârziere, întrucât procesul-verbal nr. 605059/2000 nu a fost însoțit de anexele de calcul.
în contestația formulată împotriva notei de constatare nr. 2275129 din 15 mai 2001, reclamanta a susținut că în ceea ce privește actualizarea la inflație, a impozitului pe profit, aceasta se face până la data depunerii declarației, dar nu mai târziu de 15 mai a aceluiași an, dar că la data depunerii declarației nu se cunoștea indicele de inflație pe luna aprilie, motiv pentru care suma de 316.139.433 lei, diferență de constituit, precum și suma de 1.098.692.943 lei, majorări de întârziere aferente, au fost greșit calculate.
Un alt motiv al acțiunii este și faptul că prin controlul finalizat prin procesul-verbal și nota de constatare, au fost încălcate prevederile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 70/1997, potrivit cărora controlul fiscal al contribuabilului se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, iar nu cum greșit s-a procedat în cauză.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 959 din 18 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând, în esență, pe de o parte, că aceasta nu a contestat la data controlului, procesul-verbal nr. 605059/2000 și că decizia Ministerului Finanțelor Publice se referă doar la nota de constatare cu cele două puncte: adiție T.V.A. - majorări de întârziere și actualizarea impozitului pe profit la indicele de inflație, în legătură cu acestea procedându-se corect, conform dispozițiilor art. 25 lit. a) din O.G. nr. 3/1992 și art. 13 din O.G. nr. 11/1996, precum și cu cele ale dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut și că în cauză s-a procedat conform art. 10 pct. 2 din Instrucțiunile de aplicare a prevederilor O.G. nr. 70/1997.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că nu poate reține concluziile expertizei, în condițiile în care aceasta a depășit cadrul speței de față.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, agentul economic susține că instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere că a depus contestații atât împotriva notei, cât și (implicit) a procesului-verbal întocmit anterior, dar incomplet și reformat prin nota de constatare, că procesul-verbal rectificat a fost incomplet și nelegal întocmit, iar reformarea acestuia a avut loc datorită sesizării formulate de acesta.
Un alt motiv de recurs vizează greșita înlăturare a concluziilor expertizei, deși, arară recurenta, obiectivele expertizei nu au fost contestate de organele fiscale și nici nu s-a efectuat altă expertiză care să contrazică aceste concluzii, obiecțiunile formulate referindu-se la alte aspecte. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, în opinia recurentei, aceasta confirmă faptul că nu numai că nu datora debitul pretins de organele fiscale (care a fost calculat greșit cu mai mult de 1 miliard de lei), ci chiar și majorările de întârziere și penalitățile au fost calculate eronat, ignorându-se inclusiv dispozițiile O.U.G. nr. 163/1999.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Motivul de recurs, prin care se susține că în mod greșit autoritățile fiscale și instanța de fond au considerat că recurenta-reclamantă a atacat doar nota de constatare, iar nu și procesul-verbal din octombrie 2000, nu poate fi primit, întrucât din probatoriul administrat în cauză, rezultă netemeinicia acestuia.
în acest sens se constată, în primul rând, că nota de constatare a fost încheiată ca urmare a sesizării Curții de Conturi, care a constatat diferențe cu privire la calculul T.V.A. și stabilirea impozitului pe profit, precum și la calculul majorărilor de întârziere, stabilite prin procesul-verbal de control din octombrie 2000.
în al doilea rând, se constată că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva notei de constatare nr. 2275189 din 15 mai 2001, în baza art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, precizând că aceasta i-a fost transmisă la data de 18 mai 2001. în cuprinsul acesteia, recurenta-reclamantă arată și cuantumul sumelor contestate, respectiv 86.334.225 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., 316.139.633 lei, impozit pe profit stabilit suplimentar și 1.098.692.943 lei, majorări de întârziere aferente, fără a face referire și la alte sume.
Este adevărată susținerea recurentei-reclamante, că s-a adresat Administrației Financiare a sectorului 4 București, cu privire la procesul-verbal nr. 605059 din 4 octombrie 2000, dar această adresă nu se constituie într-o cale de atac prevăzută de lege, precizând că în opinia sa, ca urmare a O.U.G. nr. 163/2000, se impune efectuarea unui nou control, conform art. 15 pct. 3 din această ordonanță. în plus, tot din conținutul adresei nr. 609485 din 31 octombrie 2000, rezultă că recurenta-reclamantă a primit anexele 1-6, inclusiv la procesul-verbal nr. 605059 din 4 octombrie 2000, contrar celor susținute ulterior.
Prin urmare, nu se poate reține nici că nota de constatare include și procesul-verbal anterior de control, nici că recurenta-reclamantă ar fi atacat ambele acte, prin aceeași contestație.
în condițiile arătate, nu se poate reține că nota de constatare a "reformat" controlul, în sensul că ar include și procesul-verbal de verificare.
Cu privire la sumele reținute prin nota de constatare, se reține că în acest mod corect nici Ministerul Finanțelor Publice, nici instanța de fond nu au primit susținerile recurentei-reclamante.
Astfel, referitor la suma de 86.334.225 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru nevirarea la termenul legal de plată, a T.V.A., atât eroarea de adiție la recapitulația privind majorările de întârziere stabilite prin procesul-verbal nr. 605059 din 4 octombrie 2000 (40.479.990 lei), cât și eroarea privind numărul de zile pentru care trebuia să se calculeze majorările de întârziere majorările de întârziere (198 zile, față de 170 cât s-a calculat - diferența pentru 28 de zile fiind de 45.854.235 lei), constituie de fapt, o rectificare legală, efectuată în baza dispozițiilor art. 25 D lit. a) din O.G. nr. 3/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 13 din O.G. nr. 11/1996.
Diferența de impozit pe profit de virat, în sumă de 316.139.433 și majorările de întârziere aferente, în sumă de 1.098.692.943 lei, au fost stabilite în baza dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, potrivit cărora elementele patrimoniale din bilanțul de la începutul și sfârșitul anului se actualizează la inflație, iar majorările au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996. Faptul că la data înregistrării declarației (în aprilie) nu se cunoștea indicele de inflație la luna aprilie, nu este de natură a determina aplicarea indicelui din martie, iar nu din aprilie.
Referitor la critica privind neluarea în considerare, a concluziilor expertizei, se constată că nici aceasta nu poate fi primită. Pe de o parte, expertiza (art. 201 și urm. C. proc. civ.) aparține sferei largi a dovezilor ce pot fi administrate pentru soluționarea unui litigiu, concluziile unei expertize nefiind obligatorii pentru judecător, acesta având posibilitatea de a aprecia asupra relevanței acestora în formarea convingerii sale. Pe de altă parte, în cauză, se constată nu numai că s-au formulat obiecțiuni la expertiză, dar și faptul că au fost menținute concluziile, deși acestea exced cadrului speței de față, făcând referire nu doar la sumele contestate și examinate prin decizia nr. 1823 din 12 noiembrie a Ministerului Finanțelor Publice, act atacat prin prezenta acțiune.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7940/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7923/2004. Contencios → |
|---|
