ICCJ. Decizia nr. 7922/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr. 4007 din 10 mai 2002, P.Ș. a solicitat anularea deciziei nr. 44 din 10 ianuarie 2002, emisă de Direcția Silvică Dâmbovița, prin care i-a fost imputată suma de 8.560.740 lei, reprezentând contravaloare masă lemnoasă lipsă în gestiune.
în motivarea acțiunii sale, petiționarul a arătat următoarele: a deținut funcția de pădurar la cantonul nr. 17 din cadrul Ocolului Silvic Pucioasa, până în luna mai 2000, când în urma unui inventar la care nu a putut justifica existența unui număr de 32 de cioate de arbori tăiați, i-a fost imputată suma de 1.280.000 lei, care i-a fost reținută din salariu; din momentul constatării lipsei nu a mai lucrat ca pădurar, ci a fost trecut ca muncitor în cadrul aceluiași ocol silvic, iar din luna februarie 2001 a fost transferat la Păstrăvăria Pucioasa, aparținând de același ocol silvic; decizia de imputare contestată, deși a fost emisă la 10 ianuarie 2002, i-a fost comunicată pe 12 aprilie 2002 și nu are cunoștință de actul de constatare al lipsei din gestiune, invocat în decizia de imputare nr. 14.495 din 13 decembrie 2001, întocmit de comisia centrală de inventariere din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 496 din 3 iulie 2002, a admis excepția de necompetență materială invocată de intimata Direcția Silvică Dâmbovița (în întâmpinarea formulată) și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Dâmbovița.
Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței materiale, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, la data producerii prejudiciului, contestatorul, fiind pădurar, avea calitatea de gestionar al fondului forestier al statului, astfel că sunt incidente prevederile art. 46 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dosarul a fost înregistrat la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Dâmbovița, sub nr. 87 din 1 august 2002.
Intimata Direcția Silvică Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a arătat următoarele: în raport cu data la care directorul Direcției Silvice Dâmbovița a luat cunoștință de procesul-verbal de inventariere nr. 14.495 din 13 decembrie 2001 și de raportul privind rezultatele inventarierii generale de la 31 octombrie 2001, înregistrat sub nr. 13822 din 28 noiembrie 2001, decizia de imputare este emisă în termenul legal de 60 de zile, de la data la care directorul Direcției Silvice Dâmbovița a luat cunoștință de producerea pagubei; în raportul privind rezultatele inventarierii anuale generale de la 31 octombrie 2001, se menționează că la partida 1415 se înregistrează o lipsă de 53,6 mc masă lemnoasă din gestiunea fostului pădurar P.Ș.; la inventarul precedent, fostul pădurar P.Ș. a avut în gestiune 108,7 mc masă lemnoasă din care 55,1 mc i-a predat pădurarului S.I., iar diferența de 53,6 mc a rămas nejustificată.
Instanța jurisdicțională a Curții de Conturi a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să clarifice următoarele aspecte: dacă, la inventarul din aprilie - mai, în gestiunea pădurarului P.Ș. s-a înregistrat o lipsă de masă lemnoasă la partida 1415; dacă s-a constatat pagubă, la ce dată au fost înaintate actele de constatare a acesteia, către Direcția Silvică Dâmbovița.
Prin sentința nr. 20 din 18 februarie 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Dâmbovița a admis contestația formulată de petiționarul P.Ș. și a anulat decizia de imputare nr. 44 din 10 ianuarie 2002, emisă de Direcția Silvică Dâmbovița.
Pentru a pronunța astfel, instanța jurisdicțională a reținut următoarele: din actele depuse de intimată nu rezultă că în luna mai 2000 s-a constatat o lipsă de masă lemnoasă la partida 1415, în gestiunea contestatorului; lipsa de masă lemnoasă imputată prin decizia contestată, este evidențiată doar în raportul nr. 11184 din 28 decembrie 2001, situație ce scoate în evidență încălcarea de către intimată, a dispozițiilor legale privind predarea - primirea unei gestiuni de bunuri materiale, aceasta neluând măsuri de primire și păstrare a masei lemnoase din partida în cauză, pe perioada mai 2000 - sfârșitul anului 2001; intimata nu a făcut dovada cu nici un act, că paguba a fost produsă de contestator.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, în temeiul art. 72 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata Direcția Silvică Dâmbovița, criticând-o, ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs jurisdicțional, intimata a arătat că instanța jurisdicțională a făcut aprecieri greșite cu privire la încălcarea de către aceasta, a prevederilor Codului muncii și Legii nr. 22/1969, neținând seama de faptul că la data eliberării contestatorului, din funcția de pădurar, masa lemnoasă nu mai exista faptic în gestiune.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 307 din 9 mai 2003, a respins recursul jurisdicțional, ca nefondat, instanța reținând că în cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada culpei contestatorului, în producerea prejudiciului și nici dovada unei legături de cauzalitate între fapta contestatorului și prejudiciul imputat în sarcina acestuia.
împotriva acestei decizii, intimata Direcția Silvică Dâmbovița a declarat recurs, în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, criticând-o, ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
- instanța jurisdicțională nu a ținut seama de faptul că lipsa materialului lemnos cade în sarcina contestatorului, întrucât, la inventarul precedent, acesta a avut în gestiune 108,7 mc masă lemnoasă, din care a predat pădurarului S.I., 55,1 mc, iar diferența de 53,6 mc a rămas nejustificată;
- prejudiciul stabilit de comisia de inventariere, întrunește cumulativ condițiile necesare stabilirii răspunderii materiale, fiind efectiv, real, cert și actual, acesta căzând în sarcina contestatorului care a fost titular de canton;
- în afara raportului înregistrat sub nr. 14495 din 13 decembrie 2001, care face trimitere la raportul nr. 10.630 din 26 noiembrie 2001, nu există un alt act care să reflecte situația gestiunii contestatorului.
Examinând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Din actul de control înregistrat la Ocolul Silvic Pucioasa, sub nr. 1278 din 8 mai 2000, rezultă că în perioada 3 aprilie - 4 mai 2000, la cantonul nr. 13 aparținând de Ocolul Silvic Pucioasa, unde contestatorul a deținut funcția de pădurar, s-a efectuat un control al activității gestionare a pădurarului, sub toate aspectele, un control anterior asemănător fiind efectuat în luna noiembrie 1999. în urma acestui control, activitatea pădurarului a fost caracterizată, ca fiind foarte slabă, motiv pentru care a fost schimbat din funcție.
La pct. 12 ("exploatări de masă lemnoasă") din actul de control arătat, se menționează că partida de masă lemnoasă 1415/P% se află în curs de predare, iar în ceea ce privește partida 82SR, aceasta a fost efectiv predată pe bază de inventar, pădurarului S.I.
Pentru tăierile nejustificate de arbori, constatate în urma controlului efectuat, contestatorului i s-a luat, la data de 4 mai 2000, un angajament de plată în valoare de 6.056.515 lei.
Referitor la masa lemnoasă din partida 1415/P%, care face obiectul deciziei de imputare, la dosarul cauzei se află două înscrisuri, și anume: un proces-verbal din 4 aprilie 2000, prin care 55,1 mc masă lemnoasă au fost predați din gestiunea contestatorului, în gestiunea pădurarului S.I.; o listă de inventariere, foarte sumară, din data de 31 octombrie 2001, privind lipsa în gestiunea contestatorului P.Ș., a unui volum de masă lemnoasă de 53,6 mc. La acea dată, contestatorul nu mai deținea funcția de pădurar iar din inventar trebuia să rezulte evoluția intrării în gestiune a masei lemnoase, pentru a se vedea din ce perioadă provine lipsa.
De reținut că, potrivit normativelor legale, la eliberarea din funcție a gestionarului, predarea gestiunii se face pe bază de inventariere, din care trebuie să rezulte evoluția intrării în gestiune a bunurilor, pentru ca în cazul constatării unor diferențe să poată fi determinată perioada din care provine lipsa.
în cazul de față, intimata nu a făcut dovada că la data schimbării din funcție a contestatorului, acesta avea o lipsă în gestiune de 53,6 mc masă lemnoasă, din partida 1415/P%.
Inventarierea și raportul privind valorificarea rezultatului inventarierii s-au făcut după un an și jumătate de la schimbarea din funcție a contestatorului, odată cu inventarierea patrimoniului tuturor subunităților aparținând Direcției Silvice Dâmbovița. însăși recurenta recunoaște prin motivele de recurs, că, în afara raportului înregistrat sub nr. 14.495 din 13 decembrie 2001, care face trimitere la raportul nr. 10.630 din 26 noiembrie 2001, nu există un alt act care să reflecte situația gestiunii contestatorului.
Neluarea de către unitatea silvică, a măsurilor pentru inventarierea corectă a masei lemnoase aflată în gestiunea contestatorului, la momentul schimbării acestuia din funcție, face ca eventualele lipsuri constatate ulterior să nu-i fie opozabile, prezumția de vinovăție nemaioperând în această situație.
Prin urmare, intimata nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, produs ca urmare a lipsei de material lemnos din gestiunea contestatorului și nici dovada vreunei culpe a contestatorului, în legătură cu producerea unui asemenea prejudiciu.
Nefiind întrunite elementele răspunderii materiale, în sensul reglementării Codului muncii, decizia de imputare emisă de Direcția Silvică Dâmbovița, pe seama contestatorului, este netemeinică și nelegală, așa cum, în mod corect, au apreciat și cele două instanțe jurisdicționale.
Pentru considerentele arătate, motivele de recurs invocate nu pot fi primite, iar recursul declarat de Direcția Silvică Dâmbovița, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7928/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7845/2004. contencios → |
|---|
