ICCJ. Decizia nr. 7923/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 6 din 27 februarie 2003, Colegiul jurisdicțional Covasna a admis încheierea de sesizare nr. 47 din 8 noiembrie 2002 a Camerei de Conturi Covasna - Direcția de Control Financiar Ulterior, astfel cum a fost precizată de Procurorul financiar, în ședințele de judecată din 6 februarie 2003 și 20 februarie 2003 și pe cale de consecință, a obligat în solidar, pârâții A.A. și V.I., la plata despăgubirilor civile, în sumă totală de 100.273.194 lei (12.676.506 lei, reprezentând debite bugetare folosite pentru alocație sub forma tichetelor de masă acordate nelegal, primarului și celor doi viceprimari + 87.596.688 lei, reprezentând depășirea nelegală a costurilor telefonice în perioada septembrie -- decembrie 2001), către municipiul Sfântu Gheorghe.
Aceiași pârâți au fost obligați în solidar, și la plata sumei de 27.621.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reevaluate în raport cu dobânda de referință a Băncii Naționale a României, de 19,2% pe an și care s-a aplicat asupra pagubei de 100.173.194 lei, pe perioada dintre data înregistrării daunei și data pronunțării sentinței - 27 februarie 2003, urmând ca după această dată și până la data stingerii obligației de acoperire a pagubei, operațiunea de reactualizare a despăgubirilor să fie înfăptuită de creditor, prin aplicarea aceluiași procent de dobândă, de 19,2% pe an, către partea prejudiciată, municipiul Sfântu Gheorghe.
Totodată, prin sentința mai sus precizată au fost menținute măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor pârâților, până la data la care partea prejudiciată va fi îndestulată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța a reținut că în raport cu cei doi pârâți, A.A., primar și V.I., contabilă, sunt realizate condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, cerute de art. 998 - 999 C. civ., fiind aplicabile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 și art. 1003 și 1084 C. civ.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 279 din 6 mai 2003, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16 iunie 2003, a admis recursurile jurisdicționale declarate de A.A. și V.I. și în consecință, a modificat sentința nr. 6/2003, după cum urmează:
a) a redus suma la care recurenții-pârâți au fost obligați cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea alocației de hrană, de la 12.676.506 lei, la suma de 11.676.506 lei, ca urmare a achitării sumei de 1.000.000 lei, de către P.I. (viceprimar beneficiar);
b) a dispus ca suma de 99.273.194 lei, la care recurenții-pârâți au fost obligați să o vireze către Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, iar nu municipiului Sfântu Gheorghe, menținându-se, totodată, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
S-a mai reținut, în esență, că acordarea tichetelor de masă, primarului și viceprimarului, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, iar normativul cheltuielilor aferente convorbirilor telefonice a fost depășit, fără a se avea în vedere că dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 80/2001, au caracter imperativ, iar nu de recomandare.
De asemenea, s-a reținut și că prejudiciul a fost localizat la Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, autoritate locală către care trebuie achitate obligațiile stabilite.
A.A. și V.I. au declarat recurs împotriva soluțiilor pronunțate în cauză, susținând că acestea au fost date cu aplicarea greșită a legii. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut în motivele scrise de recurs, că, atât cu privire la suma de 11.676.506 lei, cât și cu privire la suma de 87.596.688 lei, nu au fost corect aplicate dispozițiile legale.
Astfel, referitor la suma de 11.676.506 lei, reprezentând contravaloarea alocației de hrană acordată primarului și viceprimarilor, se susține că aceasta nu reprezintă drepturi salariale, nefiind, deci, încălcate dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998 și că interdicția de a acorda tichete de masă, a fost prevăzută numai în legile bugetului de stat pe anul 2002 și pe anul 2003.
Cu privire la cheltuielile cu telefonul, nu se contestă depășirea mediei lunare a cheltuielilor din perioada ianuarie - august, diminuate cu 30%, dar se susține că acestea au fost legal efectuate în raport cu creditele bugetare prevăzute în bugetul local pe anul 2001 și multiplicarea sarcinilor Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, datorită aplicării unor noi acte normative și a finalizării aplicării legii fondului funciar.
în plus, s-a invocat și motivul potrivit căruia, în opinia recurenților, în mod greșit s-a reținut în sarcina lor că au fost întrunite toate elementele constitutive pentru stabilirea răspunderii civile delictuale, neexistând vinovăție, întrucât depășirea cheltuielilor a fost determinată de apariția unor situații noi, neprevăzute.
Examinându-se soluția pronunțată în cauză, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la motivul de prin care se invocă greșita exceptare a primarului și viceprimarilor, de la beneficiul tichetelor de masă, se constată că în mod corect instanțele au reținut că cei ce ocupă funcții de demnitate publică, în cauză aleșii locali, nu pot fi asimilați salariaților, la care face referire art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, aceștia având contractele de muncă suspendate pe perioada mandatului lor.
Cu privire la depășirea normativului cheltuielilor aferente convorbirilor telefonice, se reține, pe de o parte, că dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 80/2001, sunt imperative, iar nu permisive, prevăzând obligativitatea reducerii cheltuielilor pentru telefoane, cu 30%, pentru toate autoritățile și instituțiile publice, în raport cu media lunară a acestor cheltuieli efectiv realizate în perioada ianuarie - august 2001.
Pe de altă parte, se constată că ordonatorul de credite nu a luat nici o măsură prin care să urmărească reducerea acestor cheltuieli, iar argumentul invocat pentru justificarea depășirii normativului, nu poate fi primit, pretinsa multiplicare a sarcinilor nefiind de natură a excede atribuțiilor prevăzute de legea administrației publice locale.
Nici motivul de recurs potrivit căruia se susține că recurenții nu sunt vinovați pentru prejudiciul produs, nu este fondat.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, primarul, ordonator de credite, în sensul art. 24 și 26 din Legea nr. 189/1998, are obligația de a proceda conform art. 25 alin. (4) din lege, respectiv de a angaja și utiliza creditele bugetare, cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe de alte parte, contabilul, prin viza de control financiar aplicată pe documentele de plată, certifică conformitatea operațiunilor vizate cu prevederile legale [art. 26 alin. (2) din Legea nr. 189/1998].
Prin urmare, atunci când operațiunile nu sunt legale, atât ordonatorul de credite, cât și contabilul sunt răspunzători pentru prejudiciul produs, neputându-se reține lipsa vinovăției acestora.
în consecință, constatându-se că toate criticile sunt nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7919/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7924/2004. contencios → |
|---|
