ICCJ. Decizia nr. 8331/2004. Contencios. Anulare măsură de sancţionare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8331/2004
Dosar nr. 3660/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 octombrie 2002, la Tribunalul Mehedinţi, trimisă prin declinare de competenţă, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul L.V. a solicitat anularea parţială a raportului de verificare nr. 20253 din 5 august 2002, întocmit de Grupul de control al Ministerului de Interne, în urma căruia a fost sancţionat cu mustrare scrisă, anularea sancţiunii ce i s-a aplicat şi repunerea în situaţia anterioară, prin acordarea salariului de merit ce i-a fost sistat, începând cu luna septembrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că nu se face vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, deoarece actele premergătoare privitoare la abaterile săvârşite de către doi ofiţeri din Poliţia de Frontieră, au fost întocmite de o altă persoană, că numai a avizat referatul, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale şi că toate actele de urmărire penală s-au înaintat Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, prin Procurorul de supraveghere de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
Pârâtul Ministerul de Interne a depus la dosar, întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi, iar pe fond a solicitat ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru că reclamantul a manifestat neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 149 din 7 aprilie 2003, a admis acţiunea, anulând măsura de sancţionare, „mustrare scrisă", a reclamantului.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamantul nu a pus vreo rezoluţie pe referatul de neîncepere a urmăririi penale, iar faptul că era şeful Biroul de cercetări penale, nu poate atrage răspunderea disciplinară a acestuia.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, ambele părţi.
Reclamantul critică hotărârea, pentru că instanţa a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare, prin acordarea drepturilor băneşti pierdute în urma aplicării sancţiunii, şi anume, de retragere a salariului de merit, începând cu luna septembrie 2002 şi neacordarea acestuia pe anul 2003.
Menţionează că sentinţa conţine şi numeroase erori materiale, şi anume, că ofiţerul D.D. a fost indicat greşit cu numele de D.Du., iar locul lui de muncă era Biroul judiciar al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, nu Biroul cercetări penale.
Pârâtul Ministerul de Interne (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), consideră că hotărârea este netemeinică şi nelegală, pentru că instanţa de fond nu a reţinut corect faptele, pentru care reclamantul a fost sancţionat disciplinar.
Astfel, nu s-a avut în vedere că reclamantul a dat îndrumări ofiţerului D.Du. să întocmească referat de neîncepere a urmăririi penale şi să înainteze dosarul, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu toate cu acesta întocmise referat, cu propunerea de sesizare a altor organe de urmărire penală, competente să efectueze cercetarea.
Se impunea, susţine pârâtul, luarea măsurii declinării competenţei în favoarea Parchetului Militar Teritorial Craiova şi înregistrarea statistică a faptei şi făptuitorilor, ţinându-se cont că făptuitorii erau militari, iar victime, două minore de 15 şi 16 ani.
Analizând cele două recursuri, în raport cu motivele invocate în acestea şi cu materialul probator administrat în cauză, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile, se reţin următoarele:
Prin raportul întocmit de Grupul de control al Ministerului de Interne, înregistrat sub nr. 20253 din 5 august 2002, se reţine în sarcina recurentului-reclamant, că a îndrumat greşit pe locotenentul D.Du., să întocmească referat de neîncepere a urmăririi penale, pentru parchetul civil, şi nu de declinare a competenţei la Parchetul militar, că a avizat nelegal, referatul de neîncepere a urmăririi penale faţă de maiorul M.I. şi că a acceptat soluţia propusă, de neîncepere a urmăririi penale, motivată neprocedural şi a trimis dosarul, cu o soluţie ilegală, la Parchetul local.
Pentru faptele reţinute în sarcina acestuia, s-a propus aplicarea sancţiunii „mustrare scrisă", în baza prevederilor art. 33 din Legea nr. 80/1995.
Această propunere a fost aprobată de conducerea Ministerului de Interne, care ulterior a respins şi contestaţia formulată de recurentul-reclamant, împotriva măsurii de sancţionare a sa.
Se va reţine că faptele stabilite în sarcina acestuia, sunt reale şi în funcţie de gravitatea lor, se impunea sancţionarea sa, cu mustrare scrisă.
Vina principală a recurentului-reclamant constă în aceea că, în calitatea sa de şef al Biroului cercetări penale din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, a dat îndrumări locotenentului D.Du. din cadrul Biroului judiciar, să întocmească pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, referat de neîncepere a urmăririi penale pentru numitul M.I., maior în cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, cu toate că trebuia să se trimită cauza la Parchetul Militar Teritorial, prin declinare de competenţă, ţinându-se cont că persoana aflată sub cercetare, era militar, iar pentru una dintre victime nu se putea dispune neînceperea urmăririi penale, fiind minoră.
Chiar recurentul-reclamant recunoaşte în cuprinsul acţiunii, că a avizat referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în considerentele sentinţei, în sensul că acesta n-ar fi întocmit nici un act legat de cazul în discuţie.
Ca atare, corect s-a reţinut în sarcina recurentului-reclamant, că nu şi-a îndeplinit corespunzător îndatoririle de serviciu, faptă pentru care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, act normativ în vigoare la acea dată.
La aplicarea sancţiunii s-a ţinut cont de gravitatea abaterii, de împrejurările cauzei şi de persoana recurentului-reclamant, sancţiunea fiind corect stabilită.
Ca atare, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este dată în dezacord cu materialul probator aflat la dosar, urmează ca în temeiul art. 312 şi 314, raportate la art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de recurentul-pârât, în sensul că se va casa sentinţa şi pe fond, va fi respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
În ce priveşte recursul promovat de recurentul-reclamant, acesta este nefondat, deoarece respingându-se acţiunea şi reţinându-se că sancţiunea i s-a aplicat legal, nu putea să mai beneficieze de dreptul la acordarea salariului de merit.
De altfel, chiar dacă nu ar fi fost sancţionat disciplinar, nu era obligatorie acordarea salariului de merit, organul de decizie fiind cel care avea dreptul de a aprecia, de la caz la caz, cui să i se acorde această recompensă.
Referitor la greşelile materiale din sentinţă, invocate de recurentul-reclamant, acestea nu pot fi un motiv de admitere a recursului, instanţa de recurs având posibilitatea să facă o astfel de îndreptare, ceea ce s-a şi făcut în cuprinsul prezentei decizii.
Ca atare, recursul declarat de recurentul-reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.V., împotriva sentinţei civile nr. 149 din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8330/2004. Contencios. Revocarea parţială a... | ICCJ. Decizia nr. 8338/2004. Contencios. Anulare proces-verbal... → |
|---|
