ICCJ. Decizia nr. 8530/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8530/2004
Dosar nr. 2431/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 mai 2003,la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC C. SA Caransebeş a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 82 din 31 martie 2003, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului-verbal din 10 iulie 2002, înregistrat sub nr. 967 din 11 iulie 2002, întocmit de consilieri din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal II Caraş-Severin.
În motivarea acţiunii, arată că prin procesul verbal contestat, a fost obligată nelegal, să plătească suma totală de 8.068.059.433 lei, cu titlu de T.V.A., impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente acestora, şi că prin Decizia nr. 82/2003 i s-a admis contestaţia, numai pentru suma de 447.705.630 lei.
Mai arată că în preambulul deciziei, se reţine că ar fi formulat contestaţia, pentru suma de 11.238.019.165 lei, stabilită prin procesul-verbal, când, în realitate, suma respectivă este 8.068.059.433 lei şi că la întocmirea procesului-verbal şi la emiterea deciziei nu s-au respectat termenele legale.
Menţionează că înţelege să nu conteste suma de 614.207.180 lei, reprezentând T.V.A. aferentă avansurilor încasate, dar contestă Decizia, în ce priveşte suma de 394.266.202 lei, reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri facturate la extern, cu 205.331.418 lei, majorări de întârziere aferente, pentru că neîncasarea valutei nu se datorează culpei sale, sumele de 488.104.655 lei şi 603.006.288 lei reprezentând T.V.A. pentru diferenţe la contravaloarea bunurilor livrate la export, dar neîncasate, cu majorările de întârziere aferente de 266.104.263 lei şi 1.173.654.965 lei, fără să se ţină cont de modificările de preţuri rezultate în urma negocierilor purtate cu partenerii externi, sumele de 4.763.319.329 lei şi 661.006.606 lei, reprezentând impozit pe profit, pentru care în procesul-verbal se reţine că se vor lua la calculul impozitului pe profit, nu că ar trebui plătite, precum şi suma de 1.166.866.663 lei, reprezentând cheltuieli cu premii destinate personalului societăţii, deoarece sunt cheltuieli deductibile.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 484/PI din 9 decembrie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa reţine că s-a stabilit corect că reclamanta datora T.V.A., pentru neîncasarea contravalorii întregii mărfi exportate, că greşit aceasta a aplicat cota 0 de T.V.A., pentru întreaga valoare a facturilor emise la mărfurile livrate la export, cu toate că a încasat numai parţial aceste facturi şi că aşa numitele protocoale nu pot fi luate în considerare, ca documente justificative legale, pentru că reprezintă numai o simplă listare a cheltuielilor suportate de beneficiar, cu ocazia remedierii defectelor.
Referitor la impozitul pe profit, reţine că reclamanta nu deţine documente din care să rezulte realitatea cheltuielilor pentru remedieri, existând numai simple adrese ale clienţilor, prin care se comunică faptul că s-au efectuat cheltuieli cu remedierea deficienţelor, dar sunt şi penalizări de întârziere în livrarea mărfii.
De asemenea, mai reţine că s-a stabilit corect că amenzile, penalităţile sau majorările de întârziere datorate către autorităţi străine sau în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România, sunt cheltuieli nedeductibile fiscal şi că premiile nu au fost consemnate în statele de plată din lunile decembrie 2000 şi decembrie 2001, când s-au înregistrat în categoria cheltuielilor deductibile fiscal.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 12 din OUG nr. 13/2001, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii, prin anularea procesului-verbal şi a deciziei contestate, în limita sumei de 5.903.131 lei.
Consideră că prin Decizia nr. 82/2003 i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, deoarece din dispozitivul ei rezultă că ar mai avea de plată, suma de 11.238.019.165 lei, adică o sumă mai mare, chiar decât cea stabilită prin actul de control.
În ce priveşte T.V.A. calculată la exporturile realizate către firma X., nu s-a ţinut cont că nu are culpă în neîncasarea efectivă a valutei în conturi deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, culpa fiind a partenerului extern, care n-a plătit facturile şi pe care l-a acţionat în judecată.
De altfel, menţionează că la data întocmirii actului de control, erau abrogate actele normative care dădeau dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, astfel cum se reţine în raportul de expertiză.
Referitor la T.V.A. aferentă sumelor neîncasate de la clienţi externi, ca urmare a lucrărilor efectuate de aceştia, arată că a greşit din punct de vedere procedural, nu pe fond, aşa cum reţine şi expertul contabil, deoarece a făcut dovada reţinerilor pentru remedieri, cu facturile emise de clienţi şi a înţelegerilor dintre părţile contractante.
Consideră că instanţa nu s-a pronunţat asupra concluziilor pe care le-a depus, făcute în sensul că s-au luat în calcul şi facturi emise în anul 1996, deşi din procesul-verbal rezultă că perioada verificată a fost 1 septembrie 2000 - 30 aprilie 2002 şi că instanţa a ignorat concluziile raportului de expertiză în acest sens şi în ce priveşte valabilitatea documentelor justificative.
Privitor la cheltuielile cu premiile acordate personalului, susţine că la constituirea fondurilor de premiere au fost respectate prevederile contractului colectiv de muncă şi că ele nu reprezintă cheltuieli ce privesc exerciţii financiare viitoare.
Recursul este nefondat.
În Decizia nr. 82/2003 s-a strecurat o greşeală cu privire la sumele datorate de recurentă, eroarea fiind evidentă în ce priveşte menţionarea sumei de 4.763.319.329 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate de la clienţi externi şi a sumei de 661.006.606 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate de la clienţi interni, înregistrate ulterior pe cheltuieli, în realitate fiind datorate pentru aceste sume, impozitul calculat la 1.740.856.567 lei, la care s-au stabilit majorări de întârziere, de 1.032.343.773 lei.
Dar, această eroare poate fi corectată de către organul care a emis Decizia, la cererea recurentei sau din oficiu, ori în faza de executare.
Referitor la T.V.A. calculată la exporturile pentru care nu s-a încasat valuta, trebuie reţinut că în conformitate cu prevederile art. 12.7.9 lit. c) din HG nr. 409/2000, exigibilitatea este anticipată faptului generator, atunci când se încasează avansuri, până la data înregistrării avansurilor primite, în contul de clienţi, iar în baza facturilor emise, societatea este obligată să colecteze T.V.A. pentru avansurile încasate, ceea ce aceasta nu a făcut.
Împrejurarea că partenerul extern n-a respectat obligaţia contractuală de a plăti contravaloarea mărfii primite, nu exonera pe recurentă de la calcularea T.V.A., pentru aceasta, chiar dacă a acţionat în judecată, partenerul extern, în cadrul procesului având posibilitatea să solicite daune în acest sens.
Este irelevant şi faptul că la data întocmirii actului de control erau abrogate actele normative care dădeau dreptul organelor fiscale, să verifice repatrierea valutei, deoarece dispoziţiile abrogate ulterior, erau în vigoare la momentul la care trebuia repatriată valuta, respectiv OUG nr. 17/2000, care la art. 17, condiţiona aplicarea cotei 0 T.V.A., de încasarea efectivă în valută a contravalorii mărfurilor exportate, în conturi bancare deschide la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Chiar recurenta susţine că a greşit din punct de vedere „procedural", în ce priveşte calculul T.V.A. aferentă sumelor neîncasate de la clienţii externi, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de aceştia, pentru remedierea unor deficienţe la mărfurile cumpărate de la recurentă şi penalităţi de întârziere la livrare.
Însă, nu s-au respectat prevederile pct. 8.14 lit. c) din HG nr. 401/2000, care stabileau ca reducerile de preţ să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale, protocoalele prezentate de recurentă neîndeplinind această condiţie.
De altfel, însuşirea acestor cheltuieli de către recurentă, în conformitate cu clauzele contractuale, respectiv în baza protocoalelor încheiate cu partenerii externi, nu era de natură să ducă la stabilirea cotei 0 de T.V.A. pentru acestea, cota 0 aplicându-se numai pentru bunurile a căror contravaloare se încasa în valută şi în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Aceste cheltuieli nu puteau fi deduse nici din calculul impozitului pe profit, pentru faptul că nu s-au prezentat documente legal valabile sau nu s-a prezentat pentru unele nici un document justificativ.
Nu se puteau deduce nici cheltuielile cu premiile destinate personalului, pentru că acestea trebuiau incluse în statele de salarii pe lunile decembrie 2000 şi decembrie 2001, ceea ce recurenta nu a făcut, ci le-a înregistrat drept cheltuieli, cu salariile pe luna decembrie 2002, încălcându-se prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1991.
Nici susţinerea recurentei, că instanţa de fond nu a avut în vedere concluziile pe care le-a depus, făcute în sensul că unele facturi nu sunt din perioada supusă controlului, nu poate fi primită, pentru că din nici un act depus la dosar de către aceasta, nu rezultă că ar fi invocat această problemă, iar menţiunile din raportul de expertiză făcute în acest sens, nu au fost puse în discuţie, pentru a se stabili dacă sunt sau nu reale.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Caransebeş împotriva sentinţei civile nr. 484 din 9 decembrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8525/2004. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... | ICCJ. Decizia nr. 8563/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
