ICCJ. Decizia nr. 8642/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P. şi acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8642/2004
Dosar nr. 7265/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2475/2003,la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC S.G. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor, pentru:
- anularea deciziei nr. 215 din 11 iulie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice;
- anularea datoriei vamale în sumă de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize în sumă de 1.009.617.371 lei şi T.V.A., în sumă de 191.872.301 lei, stabilită de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai, punctul de lucru Halmeu I, constatând că pentru propan lichefiat nu se datorează accize;
- restituirea echivalentului în lei al sumei de 42.797 Euro, la cursul stabilit de Banca Naţională a României, în vigoare la data restituirii efective sau, în subsidiar, restituirea sumei totale de 1.201.444.673 lei, la valoarea actualizată, în funcţie de rata inflaţiei de la data restituirii efective.
În motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 23 noiembrie 2001, reclamanta a achiziţionat de la partenerul său extern S.G. Ungaria, cantitatea de 133.200 kg propan lichefiat, iar obligaţia stabilită în sarcina acesteia, de achitare a accizelor şi T.V.A. aferentă, nu are temei legal.
Art. 15 din OG nr. 27/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 134/2000, prevede produsele petroliere pentru care se datorează accize, însă autogazul (propan lichefiat folosit drept carburant auto) sau propanul lichefiat, nu sunt menţionate în cuprinsul acestui articol, ca, de altfel, nici anexa 1 lit. c), care prevede cota de acciză aplicabilă.
În sprijinul susţinerii neaccizării propanului lichefiat, a fost invocat şi tabelul cu produse petroliere şi/sau chimice accizate, aprobat de Ministerul Finanţelor, în care la poziţia nr. 6 şi poziţia nr. 117, se menţionează nivelul accizelor: „zero" pentru autogaz şi propan combustibil pentru uz casnic şi industrial.
De asemenea, prin adresa nr. 270425 din 9 noiembrie 2000, Ministerul Industriei şi Comerţului a comunicat Asociaţiei R.G.P.L., că Ministerul Industriei şi Ministerul Finanţelor a stabilit că nu se accizează conform OUG nr. 134/2000, printre alte produse şi semifabricate, propanul şi gazul petrolier lichefiat.
S-a apreciat ca nelegală, aplicarea cotei de 270 Euro/tonă, cotă maximă a accizelor, deoarece potrivit art. 15 alin. (2) teza finală din OG nr. 27/2000, modificată prin OUG nr. 134/2000, acciza maximă se aplică la grupa de produse prevăzută la art. 1 lit. f), „în cazul în care nu s-a solicitat încadrarea Ministerului Finanţelor şi Ministerul Industriei şi Comerţului" şi implicit, stabilirea nivelului accizelor; în speţă, această solicitare a fost făcută de reclamantă, prin adresele nr. 277 şi nr. 276 din 18 octombrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 695 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.G. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor. A fost anulată Decizia nr. 215 din 11 iulie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi s-a anulat datoria vamală, în sumă de 1.201.446.673 lei, reprezentând accize în sumă de 1.009.617.372 lei şi T.V.A., în sumă de 191.872.301 lei, stabilită în sarcina reclamantei, de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul de lucru Halmeu I. S-a dispus restituirea către reclamantă, a sumei de 1.201.446.673 lei, la valoarea actualizată, în raport cu rata inflaţiei, de la data restituirii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:
Societatea reclamantă, care are ca obiect principal de activitate, importul, îmbutelierea şi comercializarea gazului petrolier lichefiat, a importat la data de 23 noiembrie 2001, cantitatea de 133.200 kg de propan lichefiat, de o puritate de 99,37%, destinat utilizării drept combustibil sau carburant auto – conform facturii nr. EXP/2001/00054, care a stat la baza emiterii D.V.I. nr. I-1490 din 23 noiembrie 2001.
Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai - punctul de lucru Halmeu 1, a stabilit în sarcina reclamantei, o datorie vamală de 1.201.444.673 lei, formată din accize, în sumă de 1.009.617.372 lei (cota de acciză fiind fixată la 270 Euro/tonă) şi T.V.A., în sumă de 191.872.301 lei.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei măsuri dispuse de organul vamal, a fost respinsă ca neîntemeiată şi neargumentată, prin Decizia nr. 215 din 11 iulie 2003 a Ministerului Finanţelor Publice, reţinându-se în principal, că indiferent de destinaţia declarată a produsului importat în cauză (combustibil sau carburant auto), acesta ar fi fost accizat. La data importului, societatea nu a precizat cât din produsul importat este destinat utilizării drept combustibil şi cât din produs, drept carburant auto. Chiar dacă propanul lichefiat a fost declarat, ca fiind destinat utilizării drept carburant auto, la data importului, societatea nu a făcut dovada încadrării la alt nivel al accizei, de către Ministerul Finanţelor Publice, respectiv Ministerul Industriei şi Comerţului, astfel că în mod legal organul vamal a aplicat acciza maximă de 270 Euro/tonă.
Prin adresele nr. 276 şi nr. 277 din 18 octombrie 2000, contestatoarea nu a solicitat încadrarea produsului, în subgrupa prevăzută la lit. f) a art. 15 alin. (1) din OUG nr. 134/2000, iar de adresa nr. 270404 din 31 octombrie 2000 nu se poate prevala, întrucât aceasta nu priveşte produsele importate. Argumentul contestatoarei referitor la neaccizarea la intern, a autogazului, nu a fost reţinut, întrucât obiectul importului nu l-a constituit acest produs.
Curtea de apel a înlăturat apărările pârâtului Ministerului Finanţelor Publice, constatând că Decizia nr. 215/2003 este nelegală, întrucât pentru produsele comercializate de reclamantă (gaz petrolier lichefiat destinat consumului casnic şi propan combustibil destinat uzului casnic şi industrial), nu se datorează accize, având în vedere prevederile OG nr. 27/2000 şi destinaţiile ulterioare declarate şi efectuate, aşa cum au fost stabilite prin expertiză contabilă. Nelegală s-a constatat a fi, şi aplicarea cotei maxime de accizare, de 270 Euro/tonă.
Cu adresele nr. 276 şi nr. 277 din 18 octombrie 2000, reclamanta a dovedit că a solicitat Ministerului Finanţelor şi Ministerului Industriei şi Comerţului, să stabilească regimul de accizare pentru aceste produse, fiind respectate dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 15 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 134/2000. În lipsa unui răspuns la aceste solicitări, s-a ţinut seama de punctul de vedere exprimat de Ministerul Finanţelor, prin adresa nr. 57554 din 8 decembrie 2000, către SC B.G., în sensul că propanul destinat consumului casnic şi industrial, are cota „zero" de accizare. Totodată, prin adresa nr. 270404 din 31 octombrie 2000 a Ministerului Industriei şi Comerţului, care cuprinde Tabelul cu produse petroliere şi/sau petrochimice, se precizează că atât autogazul (poziţia 6), cât şi propanul combustibil pentru uz casnic şi industrial (poziţia 117), au nivelul accizelor „zero".
Argumentarea reclamantei privind neaccizarea la intern, a autogazului, a fost împărtăşită de instanţă, întrucât dacă produsul final, autogazul, care este format dintr-un amestec de propan şi butan în diferite cote procentuale, nu se accizează, atunci nici elementele componente nu sunt supuse accizării.
În baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, urmare a anulării datoriei vamale, s-a dispus şi restituirea către reclamantă, a sumei achitate cu acest titlu, la valoarea actualizată, pentru a se asigura o reparare integrală şi reală a prejudiciului, cauzat prin lipsirea acesteia, de o importantă sumă de bani.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 695/2004, au formulat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Invocând în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor a arătat că sentinţa atacată este consecinţa aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor art. 15 din OG nr. 27/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 134/2000. Din alin. (1) lit. e) şi f) ale acestui articol, rezultă cu certitudine că indiferent de destinaţia produsului importat (combustibil sau carburant auto), acesta este supus accizării. Aplicarea accizei maxime de către organul vamal, este explicată prin nesolicitarea de către reclamantă, a încadrării produsului, la lit. f), conform art. 15 alin. (2) din OUG nr. 13/ 2000; societatea s-a rezumat la a solicita să se precizeze „dacă produsele comercializate sunt supuse prevederilor ordonanţei mai sus menţionate".
Acest motiv de nelegalitate a fost invocat şi de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a subliniat că nu a existat o solicitare expresă de încadrare a produsului importat, la lit. f) a art. 15 alin. (1) din OUG nr. 134/2000.
S-a mai arătat că în mod greşit s-a procedat la actualizarea sumei, considerată prejudiciu, societatea achitând din proprie iniţiativă, taxele vamale.
Criticile formulate de recurente sunt nefondate şi examinându-se cauza şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., se reţine că nu există motive pentru casarea sentinţei atacate.
Pe baza unui amplu material probator, analizat prin prisma normelor legale incidente în cauză, instanţa fondului a constatat în mod corect că Decizia nr. 215/2003, prin care Ministerul Finanţelor Publice a menţinut măsurile dispuse de organul vamal, este nelegală.
Intimata-reclamantă a solicitat Ministerului Industriei şi Comerţului şi Ministerului de Finanţe, prin adresele nr. 276 şi nr. 277 din 18 octombrie 2003, să precizeze dacă produsele comercializate de societate, sunt supuse prevederilor OUG nr. 134/2000, pentru modificarea OG nr. 27/2000. Textul acestor adrese este foarte clar, iar indicarea în cuprinsul acestora, şi a dispoziţiilor art. 15 lit. e) din ordonanţă, nu poate duce la concluzia că doar la această dispoziţie face referire intimata. Solicitarea către cele două ministere, de a stabili regimul de accizare, este în mod evident „solicitarea" prevăzută în art. 15 alin. (2) din OUG nr. 134/2000. Formalismul excesiv dovedit de cele două recurente-pârâte, nu poate fi acceptat, deoarece conduce la aplicarea abuzivă a legii, aceasta incluzând şi aplicarea accizei maxime de 270 Euro/tonă.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a evidenţiat că produsul importat de SC S.G. SA, la 23 noiembrie 2001 - propan lichefiat - a fost folosit pentru autogaz şi pentru consum casnic şi industrial.
În lipsa unor răspunsuri la solicitările adresate celor două ministere, au fost avute în vedere atât adresa nr. 57554 din 8 decembrie 2000 a Ministerului de Finanţe, cât şi Tabelul cu produse finite şi semifabricate stabilit de Ministerul Industriei şi Comerţului, aprobat de Ministerul de Finanţe (adresa nr. 270404 din 31 octombrie 2000). Potrivit acestor documente, este stabilită cota „zero" de accizare, atât pentru propanul combustibil pentru uz casnic şi industrial, cât şi pentru autogaz.
În raport cu OG nr. 27/2000, modificată prin OUG nr. 134/2000 şi cu destinaţiile ulterioare ale produsului importat, stabilite de expertul contabil, declarate de intimată, este evident că propanul lichid ce a făcut obiectul importului din 23 noiembrie 2001, nu este supus accizării.
În aceste condiţii, s-a anulat datoria vamală stabilită în sarcina intimatei-reclamante şi s-a dispus repararea prejudiciului adus acesteia.
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi dispoziţiilor Codului civil (art. 1082 şi urm.), prejudiciul real constă atât în plata sumei nedatorate, cât şi în lipsirea societăţii, de o sumă importantă de bani, pe o perioadă îndelungată de timp. În mod corect s-a hotărât că pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune actualizarea sumei de 1.201.444.673 lei, în raport cu rata inflaţiei de la data restituirii efective.
Obligaţia vamală a fost stabilită prin declaraţia vamală - act administrativ ce produce efecte juridice, astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în sensul că suma fiind achitată din proprie iniţiativă, de către intimată, nu se justifică actualizarea acesteia.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 695 din 14 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8641/2004. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 8647/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
