ICCJ. Decizia nr. 8883/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1552 din 10 iunie 2004, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 11933/9462 din 23 aprilie 2004, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 2 decembrie 1935, în localitatea Alfatar din Bulgaria, iar la data de 13 septembrie 1940, când avea vârsta de 5 ani, a fost strămutată împreună cu întreaga familie, în România, unde a rămas definitiv, strămutarea având loc ca urmare a schimbului de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar; din eroare, în certificatul de naștere, tatăl său figurează cu numele de familie P., întrucât acesta era cunoscut în societate și sub acest nume; numele de familie corect al tatălui său este N.D., acest nume fiind menționat în situația de avere întocmită în anul 1940, cu ocazia strămutării; la deschiderea succesiunii tatălui său, a obținut certificatul de moștenitor în calitate de fiică a lui N.D.; a cerut Casei de Pensii a municipiului București să-i acorde drepturile ce i se cuvin potrivit Legii nr. 189/2000, însă aceasta i-a respins cererea, pe motivul că nu a făcut dovada legăturii de rudenie cu N.M. - titularul situației de avere întocmită la data de 13 septembrie 1940, iar din declarațiile martorilor nu ar rezulta data strămutării.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta nu se încadrează în situațiile reglementate de Legea nr. 189/2000, întrucât nu rezultă legătura de rudenie a acesteia cu numitul N.M. - titularul situației de avere imobilă rurală emisă de Arhivele Naționale, iar din declarațiile martorilor nu rezultă data strămutării.
Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1653 din 6 septembrie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din examinarea actelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din Lega nr. 189/2000; reclamanta nu a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu numitul N.D., această dovadă putând fi făcută doar prin acte de stare civilă, respectiv, buletin de identitate, certificat de naștere,etc. și nicidecum prin certificatul de moștenitor nr. 803 din 1 octombrie 1980, invocat de reclamantă sau prin declarațiile celor doi martori; declarațiile martorilor T.M. și J.T. sunt ulterioare emiterii hotărârii atacate, respectiv, la data de 31 mai 2004.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta C.E.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta a prezentat următoarele critici: sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, în sensul că nu au fost luate în considerare declarațiile martorilor W.N., C.A. și T.M., care atestă faptul că strămutarea a avut loc în luna septembrie 1940, această modalitate de dovedire a situației de strămutat fiind prevăzută la art. 61din Legea nr. 189/2000, modificată și completată prin Legea nr. 319/2002; instanța nu s-a pronunțat cu privire la declarația de martor a numitei T.M., autentificată de notarul public la data de 19 aprilie 2004 și depusă la dosarul comisiei, înainte de emiterea hotărârii; la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că în situația de avere imobilă a bunicului său N.M., întocmită la data de 13 septembrie 1940, sunt menționate numele copiilor născuți la acea dată, printre care și tatăl său, N.D.; a făcut demersuri pentru rectificarea certificatului său de naștere, în sensul schimbării numelui de familie din P., în acela de N., cererea sa aflându-se în curs de soluționare.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în conformitate cu prevederile art. 61din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, dovedirea situației de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Recurenta-reclamantă C.E. a prezentat ca probă nouă în recurs, certificatul nr. 11372 din 9 decembrie 2004, eliberat de grefa Judecătoriei sectorului 6 București, prin care se certifică rectificarea actului său de naștere, în sensul că la rubricile "Numele tatălui" și "Numele mamei" se va trece N., în loc de P. Prin urmare, recurenta-reclamantă a făcut dovada că tatăl său natural este numitul N.D. care se regăsește, ca nume și vârstă, atât în declarația de avere a numitului N.M., bunicul recurentei-reclamante, cât și în situația de avere imobilă rurală a acestuia, întocmită la data de 19 ianuarie 1940, ca urmare a schimbului de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar, conform celor stabilite prin Tratatul de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940.
Coroborând datele din declarațiile martorilor W.N., T.M. și J.T., cu cele din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, respectiv, certificat de naștere, de căsătorie și de deces, rezultă că în luna septembrie 1940, recurenta-reclamantă a fost strămutată împreună cu întreaga familie din localitatea de domiciliu Alfatar, în România, unde locuiește și în prezent.
Faptul că strămutarea s-a făcut ca urmare a schimbului de populație dintre cele două state, așa cum s-a convenit prin tratatul încheiat, nu este de natură să ducă la concluzia că strămutarea nu a fost consecința unor persecuții etnice, din moment ce însăși modificarea granițelor teritoriale ale Statului Român a provocat suferințe morale și materiale cetățenilor români care își aveau domiciliul în localități trecute ulterior sub jurisdicția Statului Bulgar.
Făcând dovada că se află în situația de persoană strămutată, prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, recurenta-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de această lege, începând cu luna următoare depunerii cererii la comisie, conform art. 5 din legea menționată.
Pentru cele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată și în fond, acțiunea reclamantei a fost admisă, cu consecința anulării hotărârii nr. 11933/9462 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă și a obligării acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9068/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8717/2004. Contencios → |
|---|
