ICCJ. Decizia nr. 8879/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 600 din 4 martie 2003, reclamanta Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 2849 din 30 ianuarie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 12 aprilie 1918, în orașul Ismail, din provincia românească Basarabia, trăind și locuind în această localitate, ca cetățean român; în anii 1940 și 1944, când Basarabia se afla sub ocupație sovietică, a fost nevoită să se refugieze în afara zonei de ocupație, stabilindu-se în municipiul București și lăsând în Basarabia, toate bunurile sale mobile și imobile; refugiul a fost determinat de pericolul deportării în Siberia, de către regimul stalinist, instaurat la putere; refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este nelegal, în condițiile în care, ea, reclamanta, a făcut dovada situației de refugiat din motive de persecuție etnică, prin actele și înscrisurile pe care le-a atașat la cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că reclamanta nu a făcut dovada refugiului, cu acte oficiale, precum: carnet de identitate sau carnet de evacuare; legitimație de evacuat, ordin de serviciu; buletin nominal de evacuare: declarația a doi martori, legalizată la notariat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 548 din 17 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei și a anulat hotărârea nr. 2849 din 30 ianuarie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că actele depuse la dosarul cauzei, coroborate cu declarațiile martorilor, fac dovada că reclamanta s-a aflat în situația de refugiat, astfel cum aceasta este reglementă de Legea nr. 189/2000, întrucât s-a retras dintr-un teritoriu ocupat, pentru a se pune la adăpost de un pericol.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că actele depuse de reclamantă la dosarul cauzei, respectiv-diploma de bacalaureat eliberată în anul 1938, certificatul de absolvire din anul 1949 și certificatul de naționalitate din anul 1926, nu pot fi luate în considerare, întrucât atestă alte situații, decât cea de refugiat, astfel că în mod corect, comisia a respins cererea reclamantei.
Instanța de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 4175 din 26 noiembrie 2003, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că probele administrate în cauză nu sunt concludente pentru dovedirea situației de refugiat invocată de reclamantă, care nici nu a precizat perioadele de refugiu.
Rejudecând cauza în fond, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 520 din 17 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2849 din 30 ianuarie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - iulie 1941 și august 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că refugierile de persoane de pe teritoriul românesc ocupat de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste s-au produs în perioada iunie 1940 - iunie 1941, apoi, în anul 1944, când cele două teritorii românești, respectiv Basarabia și Nordul Bucovinei, au fost ocupate din nou de trupele sovietice; declarațiile de martori, coroborate cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, fac dovada că reclamanta s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Ismail, în București, de două ori, și anume, prima dată, la 10 iulie 1940, după care, în luna iulie 1941, s-a înapoiat în localitatea de domiciliu și a doua oară, în luna august 1944, după care nu s-a mai înapoiat în localitatea de domiciliu.
împotriva acestei ultime sentințe, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a anulat actul administrativ emis de comisie și a obligat la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși, la dosarul comisiei nu au fost depuse dovezi concludente cauzei; actul administrativ atacat este corect, iar pentru valorificarea unor dovezi ulterioare emiterii actului, era necesar ca petenta să se adreseze cu o nouă cerere, comisiei de specialitate, aceasta fiind singura autoritate abilitată de lege să stabilească, pe baza actelor noi, perioada pentru care se acordă drepturile prevăzute de lege.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în conformitate cu prevederile art. 61din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, dovedirea situației de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Prin hotărârea nr. 2849 din 30 ianuarie 2003, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea petentei privind recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentul că actele depuse de aceasta (certificatul de naționalitate; diploma de bacalaureat; certificatul de absolvire și buletinul de identitate) nu fac dovada situației invocate, și anume, aceea de refugiat.
Instanța de fond a stabilit că reclamanta s-a aflat în situația de refugiat, în două perioade distincte, numai după ce a coroborat declarațiile martorilor C.A. și C.D., cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, declarațiile martorilor fiind obținute de reclamantă, după emiterea hotărârii de către comisie.
Faptul că la dosarul comisiei au fost depuse dovezi care, așa cum susține recurenta-pârâtă, nu sunt concludente pentru soluționarea cererii, nu este de natură să ducă la respingerea cererii, ci la restituirea acesteia, cu mențiunea depunerii unor acte oficiale, de tipul celor arătate de aceasta prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, respectiv: "carnet de identitate sau carnet de evacuare, legitimație de evacuat, ordin de serviciu, buletin nominal de evacuare sau declarație cu doi martori legalizată de Notariat".
Cererea reclamantei fiind respinsă de comisie, în mod corect, acesta s-a adresat instanței de contencios administrativ, pentru a-i fi recunoscut dreptul său prevăzut de lege.
Prin urmare, motivele de recurs invocate de pârâtă se dovedesc a fi neîntemeiate.
Pentru cele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8794/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8301/2004. Contencios → |
|---|
