ICCJ. Decizia nr. 8717/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 208 din 22 martie 2004, a respins ca prematur introdusă, acțiunea reclamantei Prepozitura Ordinului Canonic P. Oradea împotriva pârâtului Statul Român, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor Religioase din România și prin care s-a solicitat anularea deciziei Comisiei, comunicată prin adresa nr. 7149 din 29 mai 2003 - pct. 28 și restituirea în natură a imobilului situat în Băile Felix, comuna Sînmartin, județul Bihor, trecut abuziv în proprietatea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtă, este întemeiată, întrucât prin adresa nr. 7149 din 29 mai 2003, a cărei anulare s-a solicitat, pârâta nu a soluționat cererea de retrocedare a imobilului, nu a emis o decizie de respingere sau de admitere, solicitând chiar reclamantei, să completeze cu acte, cererea de restituire, formulată pentru mai multe imobile, printre care se află și cel în discuție.
Totodată, s-a reținut că potrivit art. 2 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, la instanța de contencios administrativ pot fi atacate cu contestație, numai deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, dar cum în cauză nu s-a emis încă o astfel de decizie, acțiunea reclamantei apare ca fiind prematur introdusă.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic P. Oradea, criticând-o pentru lipsă de temei legal și pentru greșita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a solicitat de către recurentă, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei, spre continuarea judecății pe fondul cererii de restituire în natură a imobilului indicat, în condițiile în care, în opinia recurentei, pct. 28 din decizia nr. 7149 din 29 mai 2003 a Comisiei speciale reprezintă o veritabilă decizie de respingere a cererii de retrocedare ce i-a fost comunicată.
Recurenta a mai arătat că sus indicata decizie nr. 7149 din 29 mai 2003 stabilește prin mențiunile inserate la pct. 28, că imobilul - teren revendicat nu poate face "obiectul retrocedării" în conformitate cu prevederile art. 5 și 6 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind, astfel, evidentă natura de decizie de respingere a actului invocat, și nu aceea a unei simple adrese de solicitare, completare documente, cum a susținut pârâta.
Examinând recursul de față, prin prisma motivului de recurs invocat, în raport cu actele și lucrările dosarului, ca și pe baza prevederilor legale aplicabile, inclusiv ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerațiuni:
Reclamanta a solicitat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr. 7185 din 28 februarie 2003, retrocedarea în natură a imobilului situat în Băile Felix, având nr. top 252/1 - 252/2.
La data de 29 mai 2003, prin adresa nr. 7149, ce formează obiectul cauzei de față, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1164/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, i se comunică reclamantei, că urmare a analizării cererilor depuse de aceasta pentru retrocedarea mai multor imobile, i se solicită să completeze dosarele cu anumite înscrisuri, documente, în mod specific indicate.
în cuprinsul aceleiași adrese, la pct. 28, contestat de reclamantă, cu titlu generic se menționează că în conformitate cu prevederile pct. 5 și 6 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, pot face obiectul retrocedării, numai acele construcții care existau fizic, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, împreună cu terenul aferent.
Analizând cuprinsul și înțelesul acestui pct. "28" din cuprinsul adresei nr. 7149 din 29 mai 2003, contestat de reclamantă, individual, dar și în contextul întregului document din care el face parte, înalta Curte a apreciat că el nu reprezintă și nu poate avea valoarea unei decizii de respingere a cererii de retrocedare.
Chiar dacă cu referire la imobilul în discuție, Comisia nu a indicat, așa cum a făcut-o în cazul altor imobile, acte specifice ce urmează a fi furnizate, nu se poate susține că o simplă indicație, cu caracter generic, în raport cu legea aplicabilă, are valoarea legală și semnificația unei decizii de respingere a cererii de retrocedare, care să fie contestată la acest moment de către reclamantă.
în plus, este de remarcat că documentul în integralitatea lui, având nr. 7149 din 29 mai 2003 nu poartă denumirea de "decizie", astfel încât și din această perspectivă, a conferi unei adrese, valoarea legală a unei "decizii", apare ca fiind excesiv.
Urmează, așadar, ca reclamanta, desigur în măsura în care va aprecia necesar, să sesizeze instanța de judecată, după finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererii de retrocedare a imobilului în discuție, și care va trebui să îmbrace forma unei decizii motivate adoptate de către Comisia specială de retrocedare, rezultând din actele dosarului că în prezent procedura de soluționare a cererilor de retrocedare este în curs, respectiv în faza completării și strângerii înscrisurilor necesare.
Față de cele sus menționate, rezultă că instanța de fond în mod temeinic a reținut că cererea reclamantei privind anularea actului menționat și restituirea în natură a imobilului aflat sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, este prematur introdusă, în lipsa adoptării și existenței unei decizii de către Comisia de retrocedare, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8883/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8478/2004. Contencios → |
|---|
