ICCJ. Decizia nr. 8794/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2003, de reclamanta S.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea hotărârii nr. 8789/8445 din 27 octombrie 2003, emisă de către pârâtă.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că pârâta nu i-a recunoscut perioada de refugiu, respectiv iunie 1940 - octombrie 1941.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 369 din 23 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantei S.L.
A modificat în parte, hotărârea nr. 8789/8445 din 27 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 iunie 1940 - 1 octombrie 1941.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că primul refugiu a avut loc în perioada 29 iunie 1940 - 1 octombrie 1941, fapt dovedit prin declarațiile autentificate ale martorilor N.R. și G.R., reclamanta beneficiind de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut în esență că instanța de fond în mod greșit a apreciat edificatoare, probele administrate, neținând cont de faptul că înscrisurile care au stat la baza susținerii cererii, au fost depuse în faza de judecată, ulterior emiterii hotărârii pârâtei.
Totodată, recurenta a mai reținut că sentința instanței de fapt este criticabilă, și sub aspectul acordării drepturilor, începând cu data de 29 iunie 1940, depășind, astfel, cadrul legal, în sensul că, perioada de acordare a drepturilor are limite imperative, respectiv data de 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Recursul este fondat, în ceea ce privește perioada de acordare a drepturilor: 6 septembrie 1940 - 1 octombrie 1941, și nu perioada 29 iunie 1940 - 1 octombrie 1941, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Susținerea de către recurentă, că actele depuse de intimata-reclamantă, la instanța de fond trebuiau transmise la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, o dată cu cererea inițială, nu poate fi primită, întrucât în măsura în care erau depuse, trebuia ca cererea să se admită, or pârâta, cu toate că în faza de judecată la instanța de fond a luat cunoștință de înscrisuri, și-a menținut punctul de vedere precizat prin hotărârea nr. 8789/8445 din 27 octombrie 2003.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu este o modalitate de persecuție etnică care operează pe toată perioada refugiului, în mod legal s-a admis acțiunea.
Pe de altă parte însă, din declarațiile martorilor N.E., G.R., C.N. se înțelege că reclamanta a fost refugiată împreună cu familia, din Cernăuți, la Roznov, în perioada 28 - 30 iunie 1940 - octombrie 1941, Curtea nu poate reține această perioadă, întrucât prin Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 au fost dispuse acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945.
Or, cum aceste acte normative care constituie o normă juridică cu un caracter obligatoriu, conțin prevederi care nu sunt lăsate la liberul arbitru al subiectului, obligativitatea normei juridice este dictată de scopul acesteia, adică necesitatea obligării ordinii sociale.
Pe cale de consecință, recursul a fost admis pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 octombrie 1941 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8478/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8879/2004. Contencios → |
|---|
