ICCJ. Decizia nr. 9068/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 231 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea completată și precizată a reclamantului R.M., formulată împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, acțiune prin care reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a-l scoate din evidență ca plătitor de T.V.A., conform prevederilor Legii nr. 345/2002, urmând a se constata pe cale judecătorească, și inaplicabilitatea art. 23 din Normele de aplicare ale Legii nr. 345/2002.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că refuzul pârâtelor de a aproba solicitarea reclamantului, de scoatere din evidență ca plătitor de T.V.A., nu este unul nejustificat, în condițiile Legii nr. 29/1990, întrucât reclamantul este cel care nu a respectat termenul legal prevăzut pentru depunerea cererii, respectiv 30 septembrie 2002, prevăzut de art. 23 alin. (2) din Normele de aplicare ale Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002, în ciuda faptului că în anul fiscal 2002, reclamantul s-a situat sub plafonul de 1,5 miliarde lei, stabilit de lege, pentru a putea cere scoaterea din evidența plătitorilor de T.V.A.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că prevederile art. 23 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002, sunt relevante și aplicabile in cauză, câtă vreme potrivit legii, singura condiție pentru a se dispune scoaterea din evidență ca plătitor de T.V.A., este situarea sub plafonul anual stabilit de 1,5 miliarde lei, fără stabilirea altor condiții suplimentare cum ar fi termenul de decădere din drepturi. Cum recurentul, autorizat ca persoană fizică începând cu data de 18 ianuarie 2002, arată că a îndeplinit condiția plafonului valoric, ca unică condiție cerută de lege, rezultă că în mod nejustificat și abuziv intimatele nu au dat curs solicitării sale de scoatere din evidențe ca plătitor de T.V.A.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat, ca și în raport cu conținutul actelor normative incidente în cauză, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerațiuni:
în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată, puteau solicita scoaterea din evidența plătitorilor de T.V.A., persoanele care în cursul anului 2001 au realizat venituri sub plafonul stabilit de 1,5 miliarde lei, cu mențiunea că o astfel de solicitare urma să se realizeze în condițiile stabilite prin normele de aplicare a legii.
în condițiile în care textul de lege sus menționat nu reglementa scoaterea din evidența plătitorilor de T.V.A., și pentru persoanele impozabile înființate până la data de 31 mai 2002, categorie din care face parte și recurentul, Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002, au prevăzut în art. 23 alin. (2), și această posibilitate, stipulându-se, totodată, că respectiva cerere de scoatere din evidență urma sa fie depusă la organul fiscal teritorial, până la data de 30 septembrie 2002.
Totodată, potrivit art. 23 alin. (6) din același act normativ, persoanele impozabile care nu au depus cereri pentru a solicita scoaterea din evidență ca plătitori de T.V.A., până la data de 30 septembrie 2002, rămân în evidență.
Din analiza și interpretarea textelor de lege sus menționate rezultă, așadar, că prevederile cuprinse în Normele de aplicare a legii nu au făcut decât să indice modalitatea în care urmau să fie aplicate textele cuprinse în Legea nr. 345/2002, stabilind în acest sens, procedura și termenele ce trebuiau urmate și respectate de persoanele doritoare a solicita scoaterea din evidența plătitorilor de T.V.A., nefiind vorba de suplimentarea condițiilor de admisibilitate a unor asemenea cereri, astfel cum în mod nefondat a susținut recurentul.
în raport cu cele expuse, înalta Curte a reținut că în mod just instanța de fond a considerat că refuzul intimatelor-pârâte de a da curs solicitării recurentului, de scoatere din evidențele plătitorilor de T.V.A., nu reprezintă un refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat a fost respins ca nefondat, în cauză neexistând nici temeiuri de casare de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8882/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8883/2004. Contencios → |
|---|
