ICCJ. Decizia nr. 8946/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8946/2004

Dosar nr. 2418/2004

Şedinţa publică din 14 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 26 noiembrie 2003, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 4288 din 15 iulie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că în perioada 15 mai 1953 - 15 decembrie 1955 a efectuat stagiul militar, în condiţiile prevăzute de actul normativ indicat, ceea ce îl îndreptăţeşte la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 582 din 15 decembrie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 4188 din 15 iulie 2003 şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 15 mai 1953 - 15 decembrie 1955 şi să-i acorde drepturile conferite de această lege, începând cu data de 12 septembrie 2002.

În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că livretul militar, depus ca probă de către reclamant, certifică faptul că acesta a prestat, în perioada menţionată, serviciul militar, în funcţia de „constructor", fiind îndeplinite cerinţele art. 1 al Legii nr. 309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, care a solicitat modificarea hotărârii recurate şi, în fond, respingerea acţiunii, cu consecinţa menţinerii actului administrativ atacat, ca fiind legal.

În esenţă, recurenta a susţinut că, deşi intimatul-reclamant a fost folosit, pe perioada stagiului militar, ca mână de lucru, unităţile militare respective nu au fost detaşamente de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

S-a mai arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare adresa nr. A/452 din 4 martie 2003, emisă de Serviciul Arhive şi Documentare Militară din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, care certifică această împrejurare.

Recursul se va admite, în sensul şi în considerarea celor expuse în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961".

Prin urmare, legiuitorul a înţeles să condiţioneze acordarea drepturilor compensatorii, de efectuarea stagiului militar în condiţiile mai sus specificate.

În recurs, pârâta a invocat şi a depus la dosar, adresa nr. A/452 din 4 martie 2003 a Serviciului Arhivă şi Documentare Militară din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, care constituie o probă importantă pentru soluţionarea cauzei.

Având în vedere că actul a fost depus, direct, la instanţa de control judiciar, prima instanţă nu a putut să-l examineze în faza judecăţii în fond, şi să stabilească exact situaţia de fapt.

Prin urmare, pentru a asigura părţilor, un proces echitabil şi corect şi a nu le frustra de o cale de atac, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care să aibă în vedere la pronunţarea soluţiei, şi înscrisul depus de recurenta-pârâtă, în recurs, precum şi orice alte probe ar rezulta, ca fiind necesare pentru aflarea adevărului.

În considerarea prevederilor art. 313 şi ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite, deci, recursul, va casa sentinţa şi va trimite pricina, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita împotriva sentinţei civile nr. 582 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8946/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs