ICCJ. Decizia nr. 8938/2004. Contencios. Anulare Hotarâre Comisie (Cerere de suspendare a executarii). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8938/2004
Dosar nr. 2195/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 11 august 2003, R.A. M. Buzău a chemat în judecată Comisia interministerială constituită în baza Ordinului comun nr. 400/293/111, emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Administraţiei Publice şi A.P.A.P.S., precum şi SC E.M.N., sucursala Buzău, solicitând anularea hotărârii adoptate de prima pârâtă, la 10 martie 2003, ca nelegală.
De asemenea, reclamanta a cerut să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 57/2002 [art. 10 alin. (1) pct. c] şi obligarea ultimei pârâte, să o scutească de plata majorărilor de întârziere, în sumă totală de 7.543.522.784 lei.
În motivarea acţiunii, R.A. M. a arătat că după intrarea în vigoare a acelei ordonanţe, a depus documentaţia, în vederea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor scadente şi neachitate până la 31 decembrie 2001, reprezentând contravaloarea facturilor pentru energia electrică, energia termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune, apă, precum şi pentru majorările de întârziere şi/sau penalităţile de întârziere aferente, datorate la data încheierii convenţiilor prevăzute de ordonanţă.
Interpretând eronat textul legal, SC E.M.N., sucursala Buzău, nu a acceptat scutirea de la plata penalităţilor, în sumă de 7.293.254.631 lei, motivând că în legătură cu acestea s-au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive.
Împotriva deciziei de neacordare a scutirii, a formulat contestaţie, dar creditoarea şi-a menţinut punctul de vedere exprimat iniţial.
Ulterior, a depus o nouă contestaţie, care a fost înaintată apoi, la Comisia interministerială, constituită în baza OUG nr. 57/2002.
Referitor la hotărârea pronunţată de această comisie, reclamanta a precizat că o consideră nelegală, de vreme ce Autoritatea de Reglementare a Preţurilor, respectiv Oficiul Concurenţei, nu a acceptat majorările de tarif, ca un element al preţului de facturare.
În sfârşit, R.A. M. Buzău a arătat că a semnat contractul de furnizare a energiei electrice, cu obiecţiuni. Potrivit art. 983 C. civ., atunci când există îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă, iar în conformitate cu art. 1312 din acelaşi cod, vânzătorul este dator să explice curat, îndatoririle ce înţelege a lua asupra-şi, şi orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că această soluţie se impune, deoarece în speţă, majorarea de tarif s-a stabilit în baza dispoziţiilor art. 93 din HG nr. 236/1993. Că, în contractul încheiat de societăţile comerciale litigante, s-a folosit noţiunea „majorare de tarif", pentru neachitarea facturii, în termenul de 5 zile de la data înştiinţării de plată, care este de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua a 6-a.
S-a mai motivat că majorarea de tarif este separată de penalitatea de întârziere, şi prin hotărârile judecătoreşti anexate în dosar, reclamanta a fost obligată la plata unor sume de bani, cu titlu de majorări de tarif, în care se include şi T.V.A., ceea ce confirmă, odată în plus, justeţea apărării pârâtelor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta R.A. M. Buzău.
Recurenta a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- în considerentele sentinţei, instanţa nu a făcut altceva decât să reia argumentele părţilor, fără a se referi la mijloacele de probă care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- a fost ignorată împrejurarea că însăşi pârâta SC E.M.N., sucursala Buzău, recunoaşte că sumele de bani în discuţie, reprezintă majorări sau penalităţi de întârziere;
- clauza contractuală care face trimitere la majorările de tarif, are aceeaşi natură juridică (dublă sancţiune) şi acelaşi fapt generator, anume neplata la termenul de scadenţă, a sumelor de bani datorate;
- într-o speţă asemănătoare, Curtea Supremă de Justiţie a calificat majorările de tarif, ca fiind penalităţi, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 1 din OUG nr. 57/2002;
- sancţiunea constând în majorările de tarif, în procent de 0,2%, este prevăzută cu caracter subsidiar, faţă de sancţiunea penalităţilor de întârziere, de 0,4%, iar includerea acestora din urmă, în contract, este ilegală, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Din probele cu acte administrate în cauză, rezultă că în baza contractului nr. 53.01 - 53.08/1996, sucursala Buzău a SC E.M.N. a furnizat recurentei, energie electrică, dar aceasta nu a achitat contravaloarea energiei facturate la termenele stabilite.
În consecinţă, furnizorul a procedat, conform prevederilor art. 93 şi 94 din HG nr. 236/1993, calculând majorări de tarif de 0,2% pe zi de întârziere, în achitarea preţului energiei furnizate.
Prin mai multe hotărâri rămase definitive şi irevocabile, Tribunalul Buzău, secţia comercială, a admis acţiunile în pretenţii formulate de SC E. SA, sucursala Buzău şi a obligat R.A. M. Buzău, la plata unor majorări de tarif (inclusiv T.V.A.), în sumă totală de 7.293.254.631 lei.
Potrivit art. 93 alin. (1) din HG nr. 236/1993, pentru neachitarea facturii, în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia, la un mare consumator, se percepe o majorare de tarif de 0,2%, pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării facturii şi până la achitarea ei.
La rândul său, Ordinul nr. 360 din 20 noiembrie 2002, emis de ministrul industriilor şi resurselor şi ministrul administraţiei publice, privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 251/2002, a prevăzut în art. 1 alin. (2) lit. a), că prin obligaţii de plată scadente şi neachitate până la 31 decembrie 2001, se înţelege contravaloarea facturilor scadente, inclusiv a celor aferente majorărilor de tarif, după caz, pentru energie electrică, energie termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune şi apă şi a serviciilor de transport şi distribuţie pentru energie electrică şi gaze.
Rezultă din normele juridice precitate, că majorările de tarif au natura unei sancţiuni aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ş.a., care achită facturile după data scadenţei şi nicidecum, a unei clauze penale stipulată de părţi, în contract, pentru executarea lui necorespunzătoare.
Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Industriei şi Resurselor, având caracter obligatoriu pentru părţile contractante.
Chiar dacă au şi un caracter sancţionator pentru partea care execută cu întârziere, obligaţia contractuală, majorările de tarif implică plata T.V.A. (exclusă în cazul penalităţilor de întârziere) şi obligaţia pentru furnizor, de a le raporta la producţia marfă realizată.
Prin urmare, susţinerea recurentei, privind existenţa unei identităţi între penalităţile de întârziere şi majorările de tarif, este neîntemeiată şi în mod corect a fost înlăturată de prima instanţă.
O concluzie similară de impune şi în ceea ce priveşte pretinsul caracter subsidiar al majorărilor de tarif, faţă de penalităţile de întârziere, invocat de R.A. M.
Prezintă relevanţă şi faptul că, deşi a contestat legalitatea hotărârii adoptată de Comisia interministerială care a validat poziţia sucursalei Buzău a SC E.M.N., recurenta a solicitat aplicarea prevederilor OUG nr. 57/2002 şi a semnat Convenţia nr. 3 din 16 septembrie 2004, de eşalonare a majorărilor de tarif şi scutire de la plata penalităţilor de întârziere.
Apreciind, deci, că recurenta nu poate fi scutită de plata majorărilor de tarif, în sumă de 7.543.522.784 lei, astfel cum judicios a stabilit şi Comisia interministerială şi respingând acţiunea, cu o motivare, amplă, convingătoare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. M. Buzău împotriva sentinţei civile nr. 1948 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8937/2004. Contencios. Anulare decizii... | ICCJ. Decizia nr. 8939/2004. Contencios. Anulare acte vamale si... → |
|---|
