ICCJ. Decizia nr. 9070/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9070/2004
Dosar nr. 1706/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul oraşul Gura Humorului, prin Primar, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea procesului-verbal din 11 noiembrie 2001 şi a deciziei nr. 170 din 18 februarie 2002, precum şi exonerarea de plata sumei de 433.308.805 lei T.V.A., 517.520.191 lei majorări de întârziere aferente T.V.A., precum şi de suma de 6.348.037 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că în mod greşit au reţinut organele de control prin actele administrative, că datorează T.V.A., câtă vreme dispoziţiile OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000 nu cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii, rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuată de instituţiile publice pentru activităţile administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive.
A mai precizat reclamantul, că activităţile de închirieri şi concesionări nu au caracter sistematic, asemenea activităţilor efectuate de societăţile comerciale, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin această activitate nu se urmăreşte în nici un fel obţinerea de profit.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 75 din 15 mai 2002, a respins ca nefondată, acţiunea, motivat de faptul că potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 17/2000, contribuabilii sunt supuşi la plata T.V.A., dacă realizează direct sau prin unităţi subordonate, operaţiuni impozabile.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, arătând că instituţiile publice nu sunt persoane impozabile, chiar dacă pentru desfăşurarea unora din activităţile acestora se plătesc taxe, redevenţe, cotizaţii sau onorarii.
A mai arătat că în cauză se impune aplicarea prevederilor art. 169 din OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare.
Prin Decizia nr. 2149 din 3 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Suceava, cu indicaţia de a se analiza şi verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 169 din OG nr. 61/2002.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 263 din 10 decembrie 2003, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 170 din 18 februarie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi procesul-verbal din data de 11 decembrie 2001, încheiat de Direcţia Controlului Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava şi a exonerat pe reclamant de plata sumei de 433.308.805 lei T.V.A., a sumei de 517.520.191 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A. şi a sumei de 6.348.037 lei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente T.V.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că T.V.A. datorată de reclamant pentru prestările de servicii constând în închirieri spaţii comerciale, precum şi închirieri de bunuri şi terenuri, nu au fost facturate către beneficiari până la 31 mai 2002 şi nici nu au fost achitate la bugetul de stat, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 169 din OG nr. 61/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că motivarea instanţei, de admitere a acţiunii, se bazează pe art. 169 din OG nr. 61/2002, care se referă la sumele reprezentând T.V.A., inclusiv majorările de întârziere şi penalităţile aferente, datorate de către autorităţile administraţiei publice locale pentru prestări de servicii, închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile.
Articolul invocat vizează în mod expres noţiunea de prestare de servicii, relativ la bunurile imobile.
Or, cu ocazia controlului efectuat la data de 11 decembrie 2001 s-a stabilit că Primăria Gura Humorului a realizat venituri din trei surse, după cum urmează:
- din concesionări terenuri;
- din concesionarea de servicii publice (de producere şi distribuire a agentului termic);
- din închirieri spaţii comerciale.
Astfel, serviciile publice prevăzute la pct. B, nu reprezintă bunuri imobile în accepţiunea textului de lege, iar suma aferentă acestora nu poate face obiectul amnistiei fiscale prevăzută de art. 169 din OG nr. 61/2002.
Totodată, OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare este un act normator aplicabil în procesul executării creanţelor statului.
Or, procesul-verbal de control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002 şi Decizia nr. 170 din 18 februarie 2002 au fost atacate pe motive de nelegalitate în temeiul Legii nr. 29/1990, a OUG nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată şi a HG nr. 401/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 17/2000.
Astfel că, acest caz de anulare a datoriilor bugetare prevăzut de OG nr. 61/2002, poate fi aplicat numai în procesul executării silite.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În speţă, s-a atacat potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, procesul-verbal de control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002, respectiv Decizia nr. 170 din 18 februarie 2002, pe motive de nelegalitate.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 2149 din 3 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1956/2002, a stabilit că organele de control au procedat în mod legal, aplicând corect prevederile legale în vigoare relative, la modul de calculare, evidenţiere şi vărsare către bugetul statului a T.V.A. datorată pentru veniturile din prestări servicii (OUG nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea nr. 547/2001, de modificare şi aprobare a OUG nr. 17/2000 şi HG nr. 40/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 17/2000).
OG nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003. Astfel că, actele administrative legal emise nu pot fi anulate în temeiul art. 169 din OG nr. 61/2002, care nu are aplicabilitate în soluţionarea prezentei cauze.
Aplicabilitatea acestei dispoziţiile legale ar fi putut fi discutată numai în procesul executării, printr-o eventuală contestaţie la executare.
Pentru considerente sus-menţionate, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi în fond, a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 263 din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de oraşul Gura Humorului, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9030/2004. Contencios. Anulare proces verbal... | ICCJ. Decizia nr. 9075/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
