ICCJ. Decizia nr. 959/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 959/2004
Dosar nr. 3823/2003
Şedinţa publică din 4 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 861 din 31 martie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Administraţia Naţională A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, anularea deciziei nr. 52 din 28 februarie 2003 şi actului de control, întocmite de pârâţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi prin Decizia contestată s-a hotărât suspendarea soluţionării cauzei, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, totuşi s-au emis titluri executorii împotriva sa şi s-a trimis somaţie de plată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1245 din 4 septembrie 2003, a respins acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională A.R. Bucureşti împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că emiterea titlurilor executorii şi somaţiei de plată nu constituie motive de nelegalitate ale deciziei contestate, acestea putând fi contestate pe calea contestaţiei la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Administraţia Naţională A.R. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care a arătat că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a emis Decizia nr. 52/2003, fără a ţine seama de modul de stabilire a sumelor prin actul de control; că aspectele de evaziune fiscală nu au legătură cu debitele contestate, acestea vizând modul de calcul şi cuantumul majorărilor de întârziere, motiv pentru care instanţa trebuia să analizeze pricina, în fond.
Verificând cauza în funcţie de recursul formulat, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul de control s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii de plată către bugetul de stat a unor sume reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere aferente, impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente, iar prin Decizia contestată s-a apreciat că în cauză se impune suspendarea procedurii administrative, până la rezolvarea laturii penale a cauzei privind săvârşirea de către societatea reclamantă, a unei evaziuni fiscale.
Se reţine că în raport cu probele administrate în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 din OUG nr. 13/2001.
În raport cu suspendarea de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a soluţionării contestaţiei, în temeiul art. 10 din OUG nr. 13/2001, instanţa nu putea să anuleze actul de control, aşa cum a solicitat reclamanta, prin acţiune.
Motivele de recurs vizează, de asemenea, conţinutul pe fond al actului de control, faţă de care se va relua procedura administrativă, la încetarea cauzei care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.
Astfel, corect a reţinut instanţa de fond că titlurile executorii emise şi somaţia de plată pot fi atacate de reclamantă pe calea contestaţiei la executare, emiterea acestora neconstituind motiv de nelegalitate a deciziei emisă de pârât.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Naţională A.R. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1245 din 4 septembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 958/2004. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 963/2004. Contencios → |
---|