ICCJ. Decizia nr. 1036/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1036/2005
Dosar nr. 8381/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 210 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta M.P., în contradictoriu cu pârâta I.S.C.I.R. Bucureşti şi a obligat-o pe aceasta să răspundă la adresa din 3 februarie 2004, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii de 300.000 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la comunicarea răspunsului. A fost obligată pârâta şi la daune morale, în cuantum de 30 milioane lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:
Reclamanta, în calitate de mamă a tinerei decedate în data de 4 mai 2003, în accidentul generat de defecţiunea ascensorului de persoane din blocul 5C situat pe B- dul R., Ploieşti, a solicitat prin memoriul înregistrat la pârâtă, la 3 februarie 2004, să i se comunice ce măsuri s-au luat împotriva inspectorilor de specialitate care erau obligaţi să facă sondaje pentru a remedia starea tehnică a ascensoarelor, precum şi controale periodice.
Întrucât prin adresele nr. 1923 din 15 martie 2004 şi nr. 2868 din 20 aprilie 2004 s-a comunicat reclamantei, care este data autorizării funcţionării ascensorului în discuţie, scadenţa de verificare şi data efectuării ultimului control periodic, instanţa a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la informaţiile solicitate şi a făcut aplicaţia art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
S-a apreciat, totodată, că lipsa răspunsului este de natură a spori suferinţa reclamantei, că întrucât cererea de daune morale a fost admisă, cuantumul acestor daune a fost stabilit în raport cu jurisprudenţa europeană la echivalentul a 10 salarii minime.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, pârâta I.S.C.I.R. Bucureşti.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, sub două aspecte:
1. greşita soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, termenul limită de formulare a cererii de chemare în judecată fiind de 3 aprilie 2004, avându-se în vedere că memoriul a fost înregistrat la sediul pârâtei, la 3 februarie 2004;
2. greşita acordare de daune morale, fără temei, starea de suferinţă a reclamantei fiind determinată de moartea copilului său în accident, iar nu de lipsa unui răspuns la memoriul din 3 februarie 2004.
Intimata M.P. a solicitat, prin întâmpinare, menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea hotărârii judecătoreşti în discuţie.
Instanţa fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, respingând prin încheierea din 28 iulie 2004, excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă. În mod corect s-a reţinut că potrivit articolului mai înainte invocat, introducerea cererii de chemare în judecată nu se poate face mai târziu de un an de la data comunicării actului.
În speţă, memoriul adresat pârâtei a fost înregistrat la sediul acesteia, la data de 3 februarie 2004, aspect necontestat de pârâtă, iar acţiunea a fost formulată la data de 8 iunie 2004, deci înlăuntrul termenului de decădere de un an prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la acel moment.
În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs, este important de subliniat că nici cu ocazia exercitării căii de atac, I.S.C.I.R. Bucureşti nu infirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, anume lipsa unui răspuns punctual la solicitările reclamantei.
În mod corect instanţa a apreciat că lipsa unui răspuns clar la solicitările făcute prin memoriul din 3 februarie 2004, atrage incidenţa art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990 şi că această poziţie a pârâtei este de natură a spori suferinţa reclamantei, în contextul unui prejudiciu moral imposibil de acoperit şi cuantificat, produs pe fondul unui tragic accident petrecut la data de 4 mai 2004 şi soldat cu moartea fiicei sale. De aceea, aprecierile recurentei-pârâte referitoare la sorgintea suferinţei intimatei-reclamante, sunt neoportune şi nerelevante.
Pentru cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.S.C.I.R. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 210 din 30 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1040/2005. Contencios. Constatare nulitate... → |
|---|
