ICCJ. Decizia nr. 1040/2005. Contencios. Constatare nulitate certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1040/2005
Dosar nr. 7999/2004
Şedinţa publică din 21 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 292/2004, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acţiunea reclamantei R.D., promovată în contradictoriu cu Ministerul Industriilor şi Resurselor Bucureşti şi SC D.F. SA Bacău şi pe cale de consecinţă, a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea societăţii pârâte, pentru suprafaţa de 3094 mp, identificată conform variantei I a raportului de expertiză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că certificatul de atestare contestat, nu a fost comunicat reclamantei, decât prin adresa nr. 1084/1999, a Primăriei Gîrleni, în raport cu care, introducerea acţiunii la data de 29 mai 2000, este în termen. Faptul comunicării individuale este obligatoriu, iar înscrierea în registrul de transcripţii, nu echivalează cu o comunicare a actului înscris.
Aceeaşi instanţă a mai considerat că lipsa procedurii administrative prealabile introducerii acţiunii, nu constituie motiv de inadmisibilitate a acesteia, deoarece, prin art. 21 alin. (4) din Constituţie, aceste proceduri au devenit facultative. Pe de altă parte, recursul graţios este inutil, deoarece actul contestat a intrat în circuitul civil.
În ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de societate, în baza HG nr. 834/1991, fiind folosit de aceasta şi, totodată, necesar desfăşurării activităţii sale, iar în ce priveşte întinderea, se justifică atribuirea acelei suprafeţe determinate prin raportul de expertiză, ca fiind de 3094 mp.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului, prin ministru şi SC D.F. SA Bacău, ambele solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, să fie respinsă acţiunea.
Recurentul Ministerul Economiei şi Comerţului a criticat sentinţa curţii de apel, pentru următoarele considerente:
Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece a înlăturat textul art. 1 din Legea nr. 29/1990, care prevede obligativitatea procedurii administrative prealabile în cazul acţiunilor fondate pe această lege.
Aceeaşi instanţă a ignorat faptul că acţiunea reclamantei a fost introdusă cu depăşirea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, calculat de la data luării la cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărui anulare o solicită. Prin urmare, aceasta trebuia respinsă, ca fiind tardivă, şi nu admisă.
Recurenta SC D.F. SA Bacău a criticat aceeaşi sentinţă, pentru motivele indicate şi de recurentul Ministerul Economiei şi Comerţului, precizând că şi sub aspectul fondului cauzei, sentinţa este greşită, deoarece atribuie o variantă din raportul de expertiză care se referă la suprafaţa de teren, inclusă într-o altă variantă.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu putea dispune anularea unui act administrativ, în condiţiile inexistenţei unui motiv de nulitate.
Ori, faptul dobândirii terenului în baza unui titlu legal, respectiv al exproprierii, precum şi faptul incertitudinii amplasării fostei proprietăţi a reclamantei-intimate, peste terenul atribuit pârâtei SC D.F. SA, nu pot constitui motive de nulitate.
Examinând recursurile celor două pârâte, prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt fondate:
Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă următoarea stare de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 6168/1993, a Judecătoriei Bacău, a fost admisă acţiunea petentei G.M. şi în consecinţă, fără a fi pronunţată în contradictoriu cu vreo altă parte, se reconstituie dreptul de proprietate al acesteia, asupra suprafeţei de 5 ha pe raza localităţii Gîrleni, individualizat prin vecinătăţi (nord cu gara; est - C.F.R. Piatra Neamţ; sud - R.I. şi vest - şoseaua Piatra Neamţ-Bacău).
În considerarea acestui drept, la data de 29 mai 2000, reclamanta R.D. a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise cu privire la acest teren, atât SC D.F. SA, cât şi unor persoane fizice, părţi pe care le-a chemat în judecată şi cărora le-a indicat titlurile de proprietate prin care le-a fost atribuit terenul în suprafaţă de 5 ha aparţinând reclamantei, ca succesoare a proprietarei M.G.
Prin sentinţa civilă nr. 1396 din 12 decembrie 2000, Judecătoria Buhuşi a respins acţiunea, ca nefondată, faţă de pârâţii persoane fizice şi ca inadmisibilă, faţă de pârâta SC D.F. SA, considerându-se că aceasta primind o suprafaţă de 13.333,49 mp teren, în baza C.P. emis în 1996, de către ministerul de resort, beneficiază de un act administrativ ce nu poate fi contestat pe calea acţiunii civile, ci pe calea contenciosului administrativ.
Prin Decizia civilă nr. 703/2001, Tribunalul Bacău învestit cu soluţionarea apelului, a dispus casarea cu trimitere a cauzei, cu indicarea disjungerii acţiunii civile, de acţiunea în contencios administrativ, aşa încât, prin sentinţa civilă nr. 116/2002, Judecătoria Buhuşi reînvestită, a dispus judecarea pe calea acţiunii civile, a cererii de anulare a titlurilor de proprietate emise pârâţilor persoane fizice.
Pentru soluţionarea acţiunii reclamantei în contra SC D.F. SA, a fost sesizat Tribunalul Bacău, secţia de contencios administrativ, ca instanţă competentă.
Prin sentinţa civilă nr. 61/2002, Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bacău şi Judecătoria Buhuşi, a stabilit că ea este competentă a soluţiona cauza care poartă asupra contenciosului administrativ şi, care, referind-se la un act emis de o autoritate publică centrală, atrage competenţa curţii de apel, şi nu a tribunalului. Pe cale de consecinţă, a admis acţiunea reclamantei, în sensul celor arătate, conform sentinţei nr. 292/2004.
În cadrul soluţionării litigiului în faţa curţii de apel, a fost invocată excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat, considerând că după intrarea în vigoare a Constituţiei revizuite, o astfel de procedură a devenit facultativă (art. 21).
O astfel de interpretare a instanţei de fond este, însă, eronată, deoarece art. 21 din Constituţie asigură liberul acces la justiţie, cu condiţia respectării, însă, a tuturor prevederilor şi obligaţiilor instituite prin legi speciale. În acest sens, dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, cetăţenii beneficiază de drepturile acordate lor prin legea fundamentală, precum şi prin „alte legi", sunt evidente.
Pe de altă parte, obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile, instituită prin art. 5 din Legea 29/1990, nu poate fi calificată drept o procedură jurisdicţională specială, nefiind întemeiată pe contradictorialitate, egalitatea părţilor, publicitatea dezbaterilor, dreptul la apărare.
Aşadar, textul art. 21 din Constituţie a desfiinţat condiţia prealabilă, numai pentru procedura administrativ-jurisdicţională, nu şi pentru procedura recursului administrativ graţios sau ierarhic.
Dimpotrivă, prevederile art. 15 din aceeaşi Constituţie, aşa după cum s-a arătat, prevăd expres posibilitatea de a se institui prin lege, o procedură administrativă prealabilă, ca o garanţie suplimentară a controlului legalităţii actelor, de către însuşi organul emitent.
Cum acţiunea a fost promovată sub imperiul Legii nr. 29/1990, care constituie sediul materiei în domeniul contenciosului administrativ, instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra excepţiei invocate. Aceasta, deoarece conform art. 5 din această lege, obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile nu poate fi discutată.
Nici în ipoteza în care actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil, aşa după cum susţine instanţa de fond, nu se poate înlătura obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri. Asupra caracterului eventual neconstituţional al dispoziţiilor legale speciale referitoare la obligativitatea procedurii administrative prealabile, cu referire la actele administrative intrate în circuitul civil, singura competentă să se pronunţe, este Curtea Constituţională, şi nu instanţa judecătorească.
Nepronunţându-se asupra acestei excepţii, pe care doar a înlăturat-o de la examinare, ca fiind neconstituţională, instanţa de fond a greşit, astfel încât pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., se va admite recursul.
Cu privire la excepţia de tardivitate a promovării acţiunii, deşi respinsă de către instanţa de fond, se impune reexaminarea acesteia, având în vedere faptul că se află în strânsă legătură cu prima excepţie, cea a obligativităţii îndeplinirii procedurii prealabile. Aceasta, deoarece trebuie examinat momentul de la care curge termenul pentru îndeplinirea ambelor obligaţii, respectiv introducerea plângerii şi cea a acţiunii, moment care este diferit în speţă, şi anume, cel al emiterii certificatului de proprietate, respectiv 10 iunie 1996; cel al încunoştiinţării reclamantei, prin adresa nr. 1084/1999, al Primăriei Gîrleni; cel al introducerii acţiunii în instanţă, respectiv 29 mai 2000; cel al înscrierii în cartea funciară a certificatului de proprietate, respectiv la data de 27 iunie 1996.
Acest din urmă aspect, analizat prin prisma dispoziţiilor art. 22, 26 şi 27 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se înscrie în cartea funciară şi devine opozabil terţilor, din momentul înscrierii.
Pentru examinarea celor două excepţii în raport cu care se vor rezolva şi problemele de fond ale speţei, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., cauza să fie trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de fond, în cazul în care, va ajunge la concluzia caracterului nefondat a ambelor excepţii, va examina fondul cauzei, şi sub aspectul corectitudinii amplasamentului şi al suprafeţei terenului, în privinţa căruia s-ar impune anularea certificatului de proprietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Comerţului şi de SC D.F. SA Bacău, împotriva sentinţei civile 292 din 14 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1042/2005. Contencios. Refuz soluţionare în... → |
|---|
