ICCJ. Decizia nr. 1050/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1050/2005
Dosar nr. 4166/2004
Şedinţa publică din 21 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 octombrie 2003, reclamanta I.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 7298/6250 din 25 august 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că, împreună cu familia, a fost obligată să se refugieze din localitatea Cetatea Albă, ocupată de administraţia sovietică, în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj şi ulterior, în oraşul Buzău, ca urmare a persecuţiilor etnice la care au fost supuşi.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 21 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din înscrisurile depuse de reclamantă, în susţinerea cererii sale, nu rezultă perioada persecuţiei etnice şi a refugiului.
Astfel, în certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Administraţiei de Stat rezultă că reclamanta şi mama ei sunt înscrise în tabelul de repatriere din Cetatea Albă, în 1940, în timp ce, din celelalte înscrisuri depuse în cauză nu rezultă data venirii în România, iar din declaraţiile de martori depuse la dosar, rezultă că acestea au cunoscut-o pe reclamantă, din 1942.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta I.L.
În motivele de recurs, aceasta a susţinut că a făcut dovada cu actele administrate în cauză, că mama ei a fost evacuată din Cetatea Albă, în localitatea Pleniţa din judeţul Dolj, ca urmare a planului aprobat de Guvernul României, în primăvara anului 1944, când armata şi administraţia română s-au retras din Basarabia, aceasta fiind ocupată de administraţia sovietică.
Recurenta a mai făcut referire, în sprijinul susţinerilor sale, la Certificatul de Notorietate nr. 2129 din 21 martie 1944, eliberat de Primăria Cetatea Albă, din care rezultă că la începutul anului 1944, era încă în oraşul de domiciliu şi la sentinţa de divorţ a părinţilor săi, din 1943, care dovedeşte acelaşi lucru.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetăţeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
În speţă, recurenta nu a reuşit să precizeze perioada refugiului, actele depuse la dosar fiind contradictorii cu privire la acesta, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Astfel, în timp ce familia ei figurează în tabelul refugiaţilor, începând cu anul 1940, recurenta însăşi susţine că familia ei s-a refugiat în anul 1944, iar celelalte probe, inclusiv declaraţiile de martori, fac referire la anul 1942.
Faţă de aceste considerente şi constatând că, potrivit dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.L. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 21 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1046/2005. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2005. Contencios → |
|---|
