ICCJ. Decizia nr. 1119/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1119/2005
Dosar nr. 3193/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2003, reclamanta Ş.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 10986 din 22 iulie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născută în timpul refugiului părinţilor săi, la data de 11 iulie 1943.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 112 din 21 ianuarie 2004, a admis acţiunea reclamantei Ş.M., a dispus anularea hotărârii nr. 10986 din 22 iulie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o să recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată, pentru perioada 11 iulie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu 1 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta s-a născut în perioada în care părinţii săi s-au aflat în refugiu şi a suferit în aceiaşi măsură, prejudicii, iar din motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, minorilor refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal, tuturor cetăţenilor săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 prevăd în mod expres şi limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, iar reclamanta nu intră în vreuna din aceste categorii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Este incontestabil că reclamanta s-a născut la data de 11 iulie 1943, în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii în această localitate.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 112 din 21 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1110/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1122/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... → |
---|