ICCJ. Decizia nr. 1123/2005. Contencios. Anulare Ordin I.G.P.F. Bucureşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1123/2005
Dosar nr. 3820/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 30 aprilie 2001, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând anularea Ordinului nr. S 92134 din 21 februarie 2001, emis de acesta din urmă, prin care a fost eliberat din funcţia de şef Birou informaţii şi cercetări penale şi pus la dispoziţia aceluiaşi organ.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că ordinul este nelegal, întrucât la data emiterii lui se afla în concediu medical. Totodată, consideră că prin măsura luată şi nejustificată, i-a fost afectată imaginea publică.
Prin sentinţa civilă nr. 184/CA din 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinându-se că actul dedus judecăţii face parte din categoria celor prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, exceptate de la controlul instanţei de contencios administrativ.
Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1141 din 21 martie 2003, s-a admis recursul declarat de reclamant şi s-a casat sentinţa Curţii de Apel Iaşi, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, stabilind cu autoritate de lucru judecat, că ordinul contestat nu este act de comandament militar şi, deşi este emis de o autoritate militară, este străin de necesităţile propriu–zise ale acţiunilor militare, putând fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
În fond, după casare, prin sentinţa civilă nr. 22/CA din 16 februarie 2004, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti; a respins acţiunea, ca fiind tardiv formulată.
S-a reţinut pentru aceasta, că faţă de data luării la cunoştinţă a Ordinului nr. S 92134 din 21 februarie 2001, sesizarea instanţei de contencios administrativ, la 30 aprilie 2001, s-a făcut cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, S.I., care a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa a interpretat actul dedus judecăţii, ca fiind act administrativ în sensul Legii nr. 29/1990, deşi în mod constant, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 168/1999, considerând că în cauză prin ordinul menţionat, i-au fost încălcate drepturile stabilite prin Legea nr. 80/1995.
Criticând soluţia curţii de apel, recurentul a susţinut că ordinul de destituire nu i-a fost comunicat şi ca atare, în raport cu momentul luării la cunoştinţă, respectiv 23 aprilie 2001, reclamantul a revenit la serviciu, a sesizat în termen instanţa de contencios administrativ.
Recursul nu este fondat.
Cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, actul dedus judecăţii a fost calificat, ca fiind un act administrativ, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, împrejurarea că reclamantul şi-a întemeiat cererea, pe dispoziţiile Legii nr. 168/1999, în mod corect a fost apreciată de instanţa fondului, ca nerelevantă, calificarea raporturilor juridice deduse judecăţii şi a termenului de drept constituind atributul acesteia.
În ce priveşte respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că reclamantul a formulat acţiunea, peste acest termen.
Din chiar cuprinsul Ordinului de destituire nr. S 92134/2001, rezultă că acesta a fost adus la cunoştinţa personalului cu funcţii de conducere din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, inclusiv a reclamantului, la 22 iulie 2001, orele 17.00, de către generalul de brigadă T.E.
De altfel, reclamantul însuşi, prin cererea de chemare în judecată, recunoaşte că a cunoscut ordinul după emiterea lui şi ca urmare a şocului produs, i s-a înrăutăţit starea de sănătate, fiind nevoit să se interneze la 23 februarie 2001.
Astfel fiind, este evident că sesizarea instanţei de contencios administrativ, la 30 aprilie 2001, s-a făcut cu mult peste termenul legal de 30 de zile, situaţie faţă de care legal şi temeinic, Curtea de Apel Iaşi a respins-o ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I., împotriva sentinţei civile nr. 22/CA din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1122/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1124/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
