ICCJ. Decizia nr. 166/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul I.D. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, actualmente Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului dispusă de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei a județului Suceava.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului, până la 22 iunie 2005, este nelegală, deoarece această măsură contravine dispozițiilor art. 53 din Constituția României, fiind restrânse, astfel, drepturi și libertăți privind libera circulație a persoanei.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 238 din 20 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea actului administrativ nr. 1891739 din 20 iulie 2004, emis de Ministerul Administrației și Internelor - Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei a județului Suceava - Biroul Pașapoarte, precum și actul administrativ nr. 110/1202355 din 3 septembrie 2004, a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei - Direcția Generală de Pașapoarte București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta nu a produs dovezi că reclamantul a săvârșit în străinătate, fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale sau alte fapte enumerate de lege, astfel că măsura luată este mult prea severă.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Recurentul a susținut, în esență, că la stabilirea perioadei s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu-și mai justifica șederea pe teritoriul statului respectiv, precum și contextul în care migrația ilegală este de natură să greveze eforturile de integrare europeană ale României și să genereze riscul reintroducerii obligativității vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în spațiul Schengen.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.G. nr. 84/2003, împotriva cetățeanului român returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state, se "poate" refuza temporar eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire al acestuia.
în cauză, reclamantul a încălcat condițiile prevăzute de lege, pentru călătoriile efectuate de români, în spațiul Schengen, în sensul că a depășit termenul de 90 de zile prevăzut ca limită maximă pentru un semestru. Sancțiunea prevăzută de lege pentru această încălcare, este aceea a interzicerii persoanei de a intra în statele membre, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani.
Pe de altă parte, așa cum a susținut și recurentul, eforturile României pentru integrarea europeană pot fi periclitate de cetățenii români care încalcă dispozițiile legale în materie, existând riscul introducerii obligativității vizelor.
în consecință, recursul fiind întemeiat, pentru considerentele ce-au fost expuse, a fost admis, a fost casată sentința atacată și a fost respinsă în fond, acțiunea reclamantului I.D., ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 120/2005. Contencios → |
|---|
