ICCJ. Decizia nr. 1240/2005. Contencios. Acordare drepturi compensatorii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1240/2005
Dosar nr. 8211/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 2 iulie 2004, reclamantul C.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 1479 din 15 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că persecuţia a subzistat, chiar dacă s-a născut în timpul refugiului părinţilor, deoarece persecuţia din motive etnice nu apare numai în momentul strămutării, ci pe întreaga perioadă prevăzută de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 7719 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, a anulat hotărârea nr. 1479 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1943 - martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la 3 ani după refugiul părinţilor, dar aceasta nu înseamnă că acesta trebuie să fie privat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece strămutarea părinţilor săi a avut repercusiuni şi asupra sa.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, care a motivat, în esenţă, că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut ulterior strămutării părinţilor.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 15 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1238/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1247/2005. Contencios. Refuz eliberare... → |
|---|
