ICCJ. Decizia nr. 1255/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1255/2005
Dosar nr. 8313/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 23 iunie 2004, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 120094/11653 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii ei, care domiciliau în oraşul Cluj, au fost nevoiţi să se refugieze în Turda, iar ea s-a născut în Turda, în perioada refugiului părinţilor săi, având acelaşi statut ca şi aceştia.
Prin sentinţa nr. 1925 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 12094/11653 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 iulie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că şi M.A. a avut aceeaşi situaţie, de refugiat, ca a părinţilor săi, deoarece pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, copiiilor născuţi în refugiu.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că reclamanta s-a născut după un an şi jumătate de la refugiul părinţilor săi şi, deci, nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1925 din 1 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1257/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
