ICCJ. Decizia nr. 1267/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1267/2005

Dosar nr. 8541/2004

Şedinţa publică din 28 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1053/A/2004, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, să-i fie acordate drepturile ce i se cuvin pe perioada 1 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Reclamantul a solicitat să se anuleze hotărârea nr. 1448 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea acestor drepturi, cu motivarea că în perioada menţionată a prestat muncă în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 621 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.D., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a anulat hotărârea nr. 1448 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârâtă. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 12 noiembrie 1956 - 24 decembrie 1958, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din livretul militar depus de reclamant, rezultă că în perioada 1 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958, acesta figurează ca „lucrător C.F.".

S-a mai reţinut că în perioada respectivă, reclamantul nu a avut calitate de soldat în armată şi a fost folosit la muncă.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care a motivat, în esenţă, că din livretul militar aflat în dosarul comisiei, nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detaşamentele de muncă din cadrul Direcţia Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. 04992 - unităţi C.F.

Recursul este întemeiat, sentinţa instanţei de fond fiind criticabilă sub aspectul administrării tuturor probelor utile stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

Având în vedere susţinerile contradictorii ale celor două părţi, precum şi adresa nr. 1.009.664 din 14 octombrie 2004, se impune suplimentarea probatoriilor, pentru a se stabili cu certitudine locul şi modalitatea în care reclamantul şi-a satisfăcut stagiul militar.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 621 din 28 octombrie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1267/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs