ICCJ. Decizia nr. 1357/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1357/2005
Dosar nr. 6538/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2004, reclamantul C.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 118 din 14 octombrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 219/PI din 6 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a reţinut că adresa nr. 2178 din 22 aprilie 2003 a Direcţiei Judeţene Bihor a Arhivelor Naţionale nu a infirmat faptul că reclamantul s-a refugiat din Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena. S-a mai reţinut că reclamantul a făcut dovada cu martori, că s-a refugiat din Ardealul de Nord, în comuna Ceica, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin.
Recurenta a susţinut că în adresa nr. 2178 din 22 aprilie 2003, emisă de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, reclamantul nu figurează, ca fiind refugiat din localitatea Episcopia Bihor, în comuna Ceica, judeţul Bihor, iar dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se poate face numai cu acte oficiale sau prin declaraţie cu martori.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În mod eronat, susţine autoritatea recurentă, că intimatul nu s-ar afla în această situaţie, atâta timp, cât s-a refugiat din Episcopia Bihorului - Oradea, în comuna Ceica - Bihor.
Potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, se precizează că în lipsa actelor oficiale eliberate de organele competente, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
Or, reclamantul a făcut dovada situaţiei sale de refugiat, prin declaraţiile martorilor P.D. şi M.Ş.
Având în vedere cele expuse şi ţinând cont că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 219/CA - PI din 6 aprilie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2005. Contencios. Refuz comunicare... | ICCJ. Decizia nr. 1361/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
