ICCJ. Decizia nr. 139/2005. Contencios. Suspendare executare decizie M.F.P. şi proces-verbal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 139/2005
Dosar nr. 2214/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1683/2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantei F.R.F. Bucureşti formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 320 din 26 septembrie 2003, emisă de pârât, precum şi a procesului-verbal întocmit la data de 9 iulie 2003, de către Direcţia Generală de Revizie Fiscală de Metodologie şi Proceduri pentru Control, până la soluţionarea în fond a dosarului nr. 3160/2003, prin care s-a cerut anularea actelor de control fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, în condiţiile contestării actelor fiscale de obligare la plată, ale anulării a 4 capitole din totalul de 6 stabilite de către organul de control, chiar de către organele fiscale, precum şi ale emiterii somaţiei de plată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru suspendarea executării.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recursuri prin care s-au invocat următoarele critici:
În mod greşit a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, atâta vreme, cât petenta a solicitat doar suspendarea executării procesului-verbal din data de 9 iulie 2003, nu şi a deciziei Ministerului Finanţelor Publice, cunoscut fiind faptul că, potrivit art. 4 lit. e) din OG nr. 61/2002, titlul de creanţă este Decizia ministerului, şi nu procesul-verbal de control.
Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unui motiv bine justificat de suspendare şi nici acela al producerii unei pagube iminente.
Astfel, în opinia recurenţilor, faptul admiterii parţiale a contestaţiei de către Ministerul Finanţelor Publice, demonstrează obiectivitatea acestei instituţii în examinarea motivelor invocate de F.R.F. şi, în respectarea legii, ceea ce presupune inexistenţa unei eventuale aparenţe de ilegalitate care să justifice temeinicia cererii de suspendare a executării.
Nici faptul emiterii somaţiei de plată, nu constituie prin ea însăşi, dovada unui prejudiciu major, atâta timp, cât valoarea obligaţiilor bugetare datorate este minoră în raport cu cifra de afaceri a debitoarei.
Examinând recursurile, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate.
Deşi critica referitoare la inexistenţa unei cereri de suspendare a deciziei Ministerului Finanţelor Publice, nu este reală, întrucât la termenul din 15 octombrie 2003, s-a precizat că se solicită şi suspendarea executării acestei decizii, totuşi sunt fondate celelalte critici.
Astfel, prin Decizia nr. 320/2003, Ministerul Finanţelor Publice a dispus admiterea contestaţiei F.R.F., pentru suma de 5.107.517.957 lei reprezentând T.V.A., fond special, dobânzi şi penalităţi; menţinerea obligaţiei de plată a sumei de 8.432.320.561 lei reprezentând impozitul pe veniturile din salarii, dobânzi şi penalităţi şi refacerea actului de control pentru celelalte obligaţii fiscale stabilite prin procesul-verbal de control.
Această decizie nu poate conduce la concluzia reţinută de către instanţa de fond, potrivit căreia, de vreme ce contestaţia a fost admisă în parte, Decizia reflectă nesiguranţa asupra legalităţii obligaţiilor fiscale, chiar din partea organelor care le-au stabilit. O astfel de părere ar avea drept consecinţă, nereţinerea existenţei unor îndoieli serioase în ce priveşte legalitatea actului de control, în situaţia respingerii în totalitate a contestaţiilor în cadrul procedurii prealabile. Această concluzie ar fi greşită, atât pentru faptul că dubiile privind legalitatea actelor financiare de control, ca motive temeinice de suspendare a executării, trebuie apreciate de la caz la caz, cât şi pentru faptul că, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, ele trebuie analizate cumulativ cu existenţa unei iminente produceri a unei pagube majore prin executare.
În speţă, faptul admiterii în parte a obiecţiilor contestatoarei, nu poate constitui indiciu de încălcare vădită a legii, de către organul de control, după cum nici emiterea somaţiei de plată nu poate constitui prin ea însăşi şi nici prin eventuala plată a sumei, motiv de apreciere a imposibilităţii funcţionării contestatoarei ori de încetare a activităţii acesteia.
Pentru aceste considerente, urmează a se reţine, ca fiind îndeplinit, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, potrivit art. 312 din acelaşi cod, ambele recursuri să fie admise şi pe fond, cererea de suspendare a procedurii executării silite a actelor de control financiar, să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge cererea de suspendare a executării.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2005. Contencios. Suspendarea executării... | ICCJ. Decizia nr. 1406/2005. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
