ICCJ. Decizia nr. 1417/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1417/2005

Dosar nr. 6761/2004

Şedinţa publică din 4 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 101 din 21 aprilie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.T., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, anularea hotărârii nr. R/2433 din 28 noiembrie 2002, emisă de pârâtă, privind refuzul acesteia de a-i recunoaşte reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la U.M. 01756 Piteşti, în perioada 1 ianuarie 1961 - 10 aprilie 1962 şi la U.M. 01772 Timişoara, în perioada 10 aprilie - 16 decembrie 1962, ambele unităţi militare aparţinând fostului Minister al Forţelor Armate; chiar dacă, în timpul efectuării stagiului militar, reclamant a lucrat la căile ferate, munca prestată de acesta a fost în cadrul armatei, şi nu în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, astfel că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs de reclamantul P.T., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin motivele de recurs, recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond nu i-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada cât acesta a satisfăcut stagiul militar, ca „lucrător C.F.R.", conform menţiunilor din livretul militar.

Recursul nu este fondat.

Într-adevăr, la fila 5 din livretul militar al recurentului-reclamant sunt înscrise perioadele stagiului militar şi natura muncii pe care acesta a efectuat-o, respectiv „lucrător C.F.R.", însă este vorba de muncă desfăşurată în cadrul Armatei Române, în unităţi militare aparţinând de fostul Minister al Forţelor Armate, situaţie ce nu face obiectul Legii nr. 309/2002 care se referă doar la stagiul militar efectuat în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii care a funcţionat, în perioada 1950 - 1961, ca instituţie civilă, în afara armatei, fiind subordonată, iniţial, Ministerului Construcţiilor, iar din anul 1956, Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

Pentru cele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.T. împotriva sentinţei civile nr. 101 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1417/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs