ICCJ. Decizia nr. 1406/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1406/2005
Dosar nr. 545/2005
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Maramureş, la 14 iunie 2004 şi ulterior precizată sub nr. 2957, reclamantul K.V. a solicitat în contradictoriu cu Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, Prefectura judeţului Maramureş şi Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului, iar în subsidiar, reducerea interdicţiei la un an şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Reţinând că prin cererea de chemare în judecată se solicită şi anularea actului nr. 111/119916 din 7 mai 2004, emis de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, prin care s-a respins contestaţia reclamantului, formulată în temeiul art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 1935 din 4 octombrie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curţii de Apel Cluj, competentă să soluţioneze cauza, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
La rândul său, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 47 din 2 februarie 2005, a reţinut că actul administrativ atacat prin acţiunea reclamantului, a fost emis de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, care nu este o instituţie sau autoritate centrală, încât competenţa materială în primă instanţă este a Tribunalului Maramureş.
Constatând, totodată, că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Urmare a verificării hotărârilor pronunţate de cele două instanţe judecătoreşti de grade diferite, Înalta Curte constată existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 20 şi urm. C. proc. civ. şi ca atare, va stabili instanţa competentă să judece cauza, în raport cu obiectul cererii şi dispoziţiile legale în materie.
Din probele administrate rezultă că prin adresa nr. 23995 din 10 martie 2004, a Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş, s-a comunicat reclamantului, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 27 februarie 2004.
Mai rezultă, de asemenea, că măsura serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, privind regimul paşapoartelor în România şi că, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, autoritate centrală, a respins contestaţia, ca nefondată, menţinând, astfel, restricţia de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului.
Cererea de chemare în judecată vizează, aşadar, atât actul juridic emis în soluţionarea căii administrative de atac (a contestaţiei) care, în virtutea raporturilor administrative de subordonare dă eficienţă actului administrativ prin care s-a dispus măsura contestată, cât şi actul care constituie obiectul demersului administrativ (obiectul contestaţiei).
Or, în aceste condiţii, competenţa de soluţionare aparţine curţii de apel, întrucât litigiul priveşte şi un act al unei autorităţi centrale, respectiv Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
Soluţia se impune şi în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din OG nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulţumită de modul de rezolvare a contestaţiei, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, în funcţie de ierarhia autorităţilor şi instituţiilor ale căror acte sunt supuse controlului judecătoresc de legalitate.
Aşa fiind, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate.
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre K.V., Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului de Interne, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Maramureş şi Prefectura judeţului Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu opinia separată a domnului judecător E.A.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
Opinie separată:
Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor completului, prezentat în considerentele soluţiei de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză, competenţa de soluţionare în fond aparţine tribunalului.
Din interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor locale, sunt judecate de către tribunale.
Totodată, aceste prevederi se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.
Or, în cauză, raportul juridic litigios s-a născut între persoana fizică şi autoritatea competentă care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate: suspendarea dreptului de folosire a paşaportului, sancţiune aplicată în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România.
Aşa cum rezultă în mod neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor legale de mai sus, atrage competenţa tribunalului de a soluţiona cauza în fond.
Împrejurarea că, în cauză, a fost exercitat recursul ierarhic, la Direcţia Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenţei în favoarea curţii de apel.
Soluţionarea negativă a recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele produse de actul administrativ contestat.
În cauză, refuzul organului ierarhic, de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.
Deci, confirmarea actului juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte juridice, care să poată fi contestat în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Oricum, în situaţia în care instanţa de contencios va admite acţiunea, va proceda fie la anularea, fie la modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului), actului administrativ emis, iar nu a refuzului organului ierarhic, de a revoca actul administrativ respectiv.
Aceste argumente trebuie apreciate, nu ca o contestare a soluţiei adoptate de majoritatea membrilor completului, ci ca o încercare de justificare raţională a opiniei separate pe care o susţin.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2005. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1416/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
