ICCJ. Decizia nr. 1432/2005. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1432/2005
Dosar nr. 675/2005
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2005, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta SC V.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fixarea unui termen de urgenţă şi judecarea în condiţiile prevăzute de art. 21, raportat la art. 14 alin. (4), coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (privind contenciosul administrativ), a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 347 din 28 februarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 686/2005.
În privinţa incidenţei art. 21 din Legea nr. 554/2004, recurenta a precizat că „situaţia deosebită", ca şi condiţie impusă de textul legal arătat, o constituie însăşi împrejurarea în care s-a emis actul administrativ atacat şi rolul pe care acest act îl are într-o cauză penală, determinând aplicarea de măsuri asiguratorii de indisponibilizări de bunuri şi arestări de persoane. Astfel, contrar dispoziţiilor art. 105 C. proCod Fiscal, în speţă actul administrativ fiscal atacat a fost emis de autoritatea competentă în materie fiscală, la „comanda" organelor de urmărire penală.
Nefiind cunoscute considerentele avute în vedere de instanţa de fond, în ce priveşte motivarea pe fond a recursului s-a arătat că respingerea cererii de suspendare a procesului din 14 februarie 2005, întocmit de Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală, este o soluţie de natură a aduce mari prejudicii şi chiar a conduce intrarea în faliment a societăţii comerciale recurente, întrucât s-au stabilit în sarcina acesteia, obligaţii fiscale în sumă totală de 2.063.725.865.214 lei.
Prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ poate fi răsturnată prin actul contrar al autorităţii emitente sau prin soluţia instanţei de judecată, aşa încât s-a solicitat suspendarea actului administrativ mai sus amintit.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar, acte: dovada declarării recursului la Curtea de Apel Bucureşti, copia actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut şi copia Ordonanţei de reţinere din 12 ianuarie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Examinând cererea de faţă, în raport cu actele depuse în dovedirea ei şi cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de acest act normativ privind „judecarea recursului în situaţii deosebite".
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „recurentul, în situaţii deosebite, cum ar fi împlinirea termenului până la care îşi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita preşedintelui instanţei competente, să soluţioneze recursul şi stabilirea termenului de judecată a recursului, chiar înainte de primirea dosarului".
Legiuitorul nu defineşte sintagma „situaţii deosebite, exemplificând doar o astfel de situaţie şi în aceste condiţii, aşa cum rezultă şi din alin. (2) al aceluiaşi articol, revine instanţei de recurs, atributul de a aprecia dacă cererea de principiu se încadrează în ipoteza prevăzută de alin. (1).
Din modul de formulare şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale analizate, rezultă cu evidenţă că sunt avute în vedere doar ipotezele de excepţie şi că nu poate deveni o regulă invocarea art. 21 din noua lege a contenciosului administrativ.
În cauză, recurenta nu a probat că se află într-o astfel de situaţie de excepţie, iar susţinerea sa în sensul că actul administrativ, a cărui suspendare nu a fost dispusă de instanţa de fond, a fost emis la „comanda" organelor de urmărire penală, nu poate fi primită ca pertinentă, pentru incidenţa art. 21.
Împotriva sentinţei civile nr. 347 din 28 februarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta are posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la recurs potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, astfel că respingerea cererii de faţă nu este de natură a obstrucţiona partea, în exercitarea căii de atac. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât noua lege a contenciosului administrativ vine cu termene riguros determinate. Astfel, potrivit art. 17 alin. (1), „cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere", potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „hotărârile vor fi redactate şi motivate de urgenţă", iar termenul în care se poate declara recurs împotriva sentinţei pronunţate în cazul suspendării actului administrativ, este de „5 zile de la pronunţare" [art. 14 alin. (4)].
Faţă de cele arătate, fondul recursului declarat nu va mai fi examinat în această etapă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recurenta V.G. SRL Bucureşti, pentru fixarea unui termen de urgenţă, în condiţiile art. 21, privind judecarea recursului în situaţii deosebite, din Legea nr. 554/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2005. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1433/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
