ICCJ. Decizia nr. 1414/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern nr. 977 din 05.09.2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1414/2005
Dosar nr. 6757/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 octombrie 2003, la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Timiş, pentru anularea parţială a HG nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, prin care s-a atestat apartenenţa la acest domeniu public, a imobilului înscris în C.F. nr. 193 Timişoara, nr. Top 112/1, compus din casă cu etaj şi curte de 1195 mp şi nr. Top 112/2, teren în suprafaţă de 426 mp, situate în Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 26 martie 2004, acţiunea a fost respinsă, ca tardivă, reţinându-se că a fost formulată peste termenul de decădere de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Fiind vorba de un act administrativ normativ care, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţia României se publică în Monitorul Oficial şi nu se comunică, reclamanta putea introduce acţiunea la instanţă, până cel mai târziu la 24 septembrie 2003, deoarece HG nr. 977/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 699 bis/24.09.2002. Faţă de caracterul imperativ al prevederilor alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 29/1990, s-a considerat irelevantă îndeplinirea procedurii prealabile înlăuntrul termenului de un an.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, instanţa a soluţionat greşit excepţia tardivităţii acţiunii şi că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare. Aşa cum se reţine şi în considerentele hotărârii judecătoreşti atacate, actele normative nu sunt supuse comunicării şi cum textul invocat nu reglementează şi cazul acestor acte, sancţiunea decăderii nu poate opera.
Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Judeţean Timiş a solicitat menţinerea sentinţei civile nr. 189/2004, ca temeinică şi legală.
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiată, critica formulată de recurentă şi ca urmare, va admite recursul, în baza art. 312 C. proc. civ.
Deşi a sesizat corect că în privinţa hotărârilor de guvern - acte administrative normative, sunt aplicabile prevederile art. 107 alin. (4), devenit art. 108 alin. (4) în Constituţia României, astfel cum a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, instanţa fondului nu a dat importanţă specificului actului contestat în cauză.
Potrivit articolului unic al HG nr. 977/2002 (M. Of. nr. 699/24.09.2002): „se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-83 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre".
Această hotărâre de guvern a fost reprodusă şi în nr. 699 bis din 24 septembrie 2002, al Monitorului Oficial.
Având o aplicabilitate restrânsă, partea I numerele bis ale Monitorului Oficial, se publică într-un tiraj restrâns (circa 50-100 exemplare), la solicitarea diverselor instituţii din cadrul administraţiei publice centrale. Acest lucru este confirmat chiar de R.A. M.O., prin actul eliberat la 15 februarie 2005 şi depus în faţa instanţei de recurs.
Împrejurarea că anexele nu au fost publicate şi, deci, nu au fost făcute cunoscute, decât celor interesaţi, este, de altfel, susţinută şi de demersul instanţei de fond, care a solicitat Consiliului Judeţean Timiş, să depună la dosar, Anexele nr. 1-83.
Urmare a acestei solicitări, la data de 11 decembrie 2002, intimatul-pârât Consiliul Judeţean a comunicat instanţei, Anexa nr. 1 la HG nr. 977/2002 (M. Of. nr. 699 bis/24.09.2002).
În acest context este greşită aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 şi, ca urmare, şi soluţia de respingere, ca tardivă, a acţiunii formulate la data de 22 octombrie 2003.
În condiţiile în care este evident că publicarea şi distribuirea anexelor la HG nr. 977/2002 nu s-a făcut decât la solicitarea celor interesaţi, argumentele admiterii excepţiei tardivităţii acţiunii nu mai pot fi primite.
Un alt punct de vedere ar aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consfinţite prin art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Pentru cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., astfel că se va casa sentinţa civilă nr. 189 din 26 martie 2004 şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civile nr. 189 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1412/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1423/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
