ICCJ. Decizia nr. 1429/2005. Contencios. Refuz soluţionare contestaţie. Revizuire

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1429/2005

Dosar nr. 8351/2004

Şedinţa publică din 4 martie 2005

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 18 noiembrie 2004, revizuienta P.E. a formulat în contradictoriu cu intimata C.N.C.A.N. Bucureşti, o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 7778 din 22 octombrie 2004, pronunţată de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4203/2003.

Prin Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de P.E. împotriva sentinţei civile nr. 183 din 10 septembrie 2003, a Curţii de Apel Suceava. Prin această sentinţă a fost respinsă acţiunea de fond a reclamantei, ca inadmisibilă, pe motiv că nu a fost efectuată procedura prealabilă, obligatorie, conform art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990, astfel încât chestiunile legate de nivelul radiaţiilor cu pulberi radioactive, în mod just nu au mai putut fi analizate şi soluţionate nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de recurs.

Printre motivele invocate în susţinerea şi promovarea cererii de revizuire, revizuienta P.E. a susţinut că instanţa supremă, în mod greşit nu s-a pronunţat cu privire la refuzul nejustificat al C.N.C.A.N., de a soluţiona şi de a opri agresiunea nucleară declanşată asupra proprietăţii sale, cu surse deschise de radiaţii nucleare şi dispozitive generatoare de radiaţii nucleare.

Înalta Curte, examinând în prealabil, în raport cu prevederile legale incidente în cauză, ca şi cu actele şi lucrările dosarului, regularitatea cererii de revizuire de faţă, reţine inadmisibilitatea acesteia, pentru următoarele consideraţiuni.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs, dar numai atunci când evocă fondul.

Rezultă, aşadar, că doar această categorie de hotărâri, expres şi limitativ prevăzute de textul de lege sus menţionat, poate forma obiectul unei cereri de revizuire.

În cauza de faţă s-a formulat cerere de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată de instanţa de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluţionarea respectivei căi de atac.

Drept urmare, în condiţiile în care prin Decizia nr. 7778 din 22 octombrie 2004, a Înaltei Curţi, a cărei revizuire se solicită, nu s-a evocat fondul cauzei, în sensul art. 316, coroborat cu art. 297 C. proc. civ., cererea de revizuire de faţă este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de P.E., privind Decizia nr. 7778 din 22 octombrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1429/2005. Contencios. Refuz soluţionare contestaţie. Revizuire