ICCJ. Decizia nr. 1460/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1460/2005
Dosar nr. 41/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2373 din 27 octombrie 2004, prima instanţă a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre în care să recunoască şi să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 mai 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut din probele administrate, că familia reclamantului a fost obligată să se refugieze din localitatea de domiciliu, aflată în judeţul Durostor, cedat Bulgariei, în urma Tratatului de la 7 septembrie 1940, astfel că, având calitatea de persoană persecutată etnic, reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând casarea acestei hotărâri şi respingerea acţiunii, cu motivarea că, în dosarul depus la Comisie nu s-au prezentat dovezi concludente cauzei, în sensul că martorii au declarat că l-au cunoscut pe reclamant de peste 50 de ani, fără a face dovada, de când anume îl cunosc.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate de le 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, refugiată sau care a făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral, cum este cazul în speţă.
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că, în speţă, declaraţiile de martor, au dovedit faptul refugierii reclamantului, obligat împreună cu familia sa, din motive etnice, să îşi schimbe domiciliul din judeţul Durostor, care a fost cedat Bulgariei, în România, judeţul Ialomiţa.
De asemenea, această situaţie de fapt a fost dovedită cu înscrisurile privind activitatea de cadru didactic a mamei reclamantului, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, din care rezultă că schimbarea locurilor de muncă s-a datorat evacuărilor din localităţile în care funcţionau unităţile de învăţământ.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, considerent pentru care, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2373 din 27 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1470/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
