ICCJ. Decizia nr. 1474/2005. Contencios. Anulare decizii U.N.P.R.L. Bucureşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1474/2005
Dosar nr. 5083/2003
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 17 aprilie 2003, G.S. a chemat în judecată U.N.P.L.R., solicitând anularea deciziei nr. 1/2 din 28 ianuarie 2003, emisă de Consiliul Superior de Disciplină, precum şi a deciziei nr. 3/9e/2003 din 14 martie 2003, emisă de Comitetul Naţional de Conducere al U.N.P.R.L., ca nelegale.
Prin aceste acte administrative de autoritate s-a dispus excluderea definitivă din Uniune, a reclamantului, însoţită de pierderea calităţii sale de practician în reorganizare şi lichidare, la filiala Bucureşti, pentru neîndeplinirea obligaţiei de reînnoire a poliţei de asigurare.
De asemenea, a fost respinsă contestaţia lui G.S. împotriva măsurii respective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că ambele acte administrative au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 79/1999, privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, precum şi a celor cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare a U.N.P.R.L.
În opinia sa, măsura ce trebuia luată pentru neplata unei rate a primei de asigurare, era suspendarea calităţii de membru şi nicidecum pierderea acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 210/FC din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, întrucât sancţiunea suspendării practicianului în reorganizare şi lichidare, este aplicabilă numai în condiţiile art. 35 alin. (1) din OG nr. 79/1999 şi art. 41 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.N.P.R.L., aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 298 C/C/1999.
Având în vedere această împrejurare, precum şi inexistenţa unui drept subiectiv legitim al reclamantului, vătămat prin emiterea celor două acte administrative de autoritate, Curtea a concluzionat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul G.S.
Recurentul a susţinut că prima instanţă şi-a însuşit apărările formulate de pârâtă, fără a se referi câtuşi de puţin la dispoziţiile art. 35 alin. (3) din OG nr. 79/1999, conform cărora calitatea de membru al Uniunii se suspendă în cazul neplăţii primei de asigurare.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauză, pentru că era vorba de o reînnoire a asigurării şi prima de asigurare se reînnoieşte anual, ceea ce înseamnă că pârâta putea, cel mult, să-l suspende din calitatea de membru, până la data plăţii efective a acelei prime.
Critica nu este întemeiată.
Potrivit art. 35 alin. (1) din OG nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, fiecare membru al U.N.P.R.L. este obligat să se asigure profesional, în cadrul casei de asigurări a Uniunii sau la o altă societate de asigurări, într-un termen de 30 de zile de la admiterea în Uniune. În caz de neconformare, membrului respectiv i se va da un termen de graţie de 30 de zile de către comitetul de conducere al filialei.
În conformitate cu dispoziţia din alineatul următor al articolului, nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională în acest termen duce la pierderea calităţii de membru al Uniunii.
Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.N.P.R.L., aprobat de ministrul justiţiei, prin Ordinul nr. 2986/C/1998, a prevăzut la rândul său, în art. 38 lit. h), că nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională constituie abatere, sancţionată de art. 45, cu excluderea definitivă din Uniune a practicianului.
Susţinerea reclamantului, referitoare la incidenţa prevederilor art. 35 alin. (3) din ordonanţă, care instituie măsura suspendării în cazul neplăţii, primei de asigurare, a fost înlăturată de instanţă, ca neîntemeiată, faţă de reglementarea conţinută în textele legale precitate, care stabilesc în mod expres sancţiunea ce operează în astfel de situaţii şi de faptul că poliţa de asigurare nr. 002681 a fost semnată de G.S., abia la 15 ianuarie 2003.
Această poliţă nu putea fi luată în considerare, decât cu începere de la data de 18 februarie 2003, cunoscând că potrivit condiţiilor de asigurare ale societăţii de asigurări G., răspunderea asigurătorului începe după expirarea zilei în care s-a achitat prima de asigurare.
Având în vedere faptul că vechea poliţă a reclamantului a expirat la data de 16 decembrie 2002, iar achitarea primei de asigurare s-a făcut la data de 18 februarie 2003, cu chitanţa nr. 6603175, fără temei se susţine în acţiune şi recurs, că sancţiunea excluderii acestuia din Uniunea nu era justificată.
Dispoziţiile art. 35 alin. (3) din OG nr. 79/1999, nu erau aplicabile, deoarece ele se referă la situaţia ipotetică în care practicianul ar fi cerut şi obţinut reînnoirea contractului de asigurare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în prezentul litigiu.
Apreciind, aşadar, că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor legale şi regulamentare incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.S., împotriva sentinţei civile nr. 220/F/C din 29 septembrie 2003, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2005. Contencios. Refuz emitere ordin... | ICCJ. Decizia nr. 1476/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
