ICCJ. Decizia nr. 1477/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000 (procedura admisibilităţii în principiu). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1477/2005
Dosar nr. 2629/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 noiembrie 2003, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 494 din 24 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că, deşi a depus dovezi privind faptul că în perioada 20 octombrie 1944 - 22 ianuarie 1945 a făcut parte din detaşamente de muncă forţată, pârâta, prin comisia de specialitate, i-a respins în mod nejustificat petiţia privind acordarea drepturilor compensatorii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 425 din 1 decembrie 2003, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, modificată prin OUG nr. 242/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 367/2001, precum şi să-i acorde drepturile prevăzute de acelaşi act normativ, pentru perioada 20 octombrie 1944 - 22 ianuarie 1945.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu probele administrate şi cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată prin OUG nr. 242/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 367/2001.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit cu documente oficiale, că a făcut parte din detaşamente de muncă obligatorie, declaraţiile martorilor fiind insuficiente pentru probarea acestei situaţii de fapt.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, făcând parte din detaşamente de muncă forţată.
În speţă, cu adresa nr. C.T.3107 din 5 decembrie 2003, emisă de U.M. 02405 şi declaraţiile autentice ale martorilor K.L. şi K.A., intimatul-reclamant a dovedit într-adevăr că a făcut parte dintr-un asemenea detaşament, respectiv 66 Căi ferate, acesta fiind o modalitate de persecuţie etnică în accepţiunea actului normativ în discuţie.
De altfel, aşa cum rezultă din actul nou depus în recurs de către intimat, prin Decizia de revizuire nr. 494 din 30 martie 2004, recurenta a recunoscut şi acordat intimatului, drepturile pretinse.
Apreciind că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că acesta a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba împotriva sentinţei civile nr. 425 din 17 decembrie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 148/2005. Contencios. Anulare decizie comisie.... → |
|---|
