ICCJ. Decizia nr. 1482/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1482/2005
Dosar nr. 7213/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC S.O. SA a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Controlului Fiscal Dolj, să se dispună anularea deciziei nr. 1157 din 11 octombrie 2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control financiar, încheiat de reprezentanţi ai pârâtei secunde, ca nelegale.
De asemenea, a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul statului, a sumei totale de 544.663.012 lei, reprezentând:
- 2.000.000 lei, amendă contravenţională;
- 64.096.195 lei, impozit pe profit;
- 38.112.337 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit;
- 1.270.410 lei, majorări de întârziere la plata impozitului pe dividende;
- 438.929.070 lei, majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A., la Complexul A. Mehedinţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că toate aceste sume de bani nu sunt datorate, în condiţiile în care organul de control a admis că pe exerciţiul fiscal 2000, s-a inclus în impozitul pe profit, şi obligaţia suplimentară de 64.096.195 lei. Ca atare, măsura dispusă în sensul virării la buget, încă o dată a sumei respective, este contrară legii şi de natură a o prejudicia.
Referitor la majorările de întârziere, societatea comercială a precizat că nu sunt datorate, având în vedere faptul că ea a virat impozit pe profit în plus, conform balanţei de verificare încheiată la 30 iunie 2000.
Totodată, organul de control nu a ţinut seama de constatările celorlalte organe de control, precum şi de protocolul de predare-primire, încheiat la divizarea SC S.O. SA Bucureşti, prin care se recunoaşte că reclamanta a achitat în plus impozit pe profit, în sumă de 135.200.783 lei.
În legătură cu suma de 1.270.410 lei, calculată cu titlu de impozit pe dividende, a arătat că măsura dispusă este nelegală, de vreme ce obligaţia a fost îndeplinită prin plată, la data de 30 august 2000.
Pe de altă parte, prin faptul că cererea de scutire pentru plata majorărilor de întârziere, de către Complexul A. Mehedinţi, a fost înregistrată corect la D.G.F.P.C.F.S. Mehedinţi, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (1) din OUG nr. 163/2000, obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 438.929.070 lei, se vădeşte nejustificată.
Prin sentinţa civilă nr. 284 din 23 iulie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea cauzei, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele administrative atacate, cu privire la sumele de 1.270.410 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, de 64.096.195 lei, impozit pe profit şi de 38.112.337 lei, majorări de întârziere aferente acestui impozit.
Referitor la impozitul pe dividende, instanţa a reţinut că soluţia respectivă se impune, întrucât termenul la care devenea scadentă obligaţia, era 6 septembrie 2000, iar din procesul-verbal de control şi raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare, rezultă că între data pronunţării hotărârii de înregistrare în Registrul Comerţului, de către judecătorul delegat şi data când s-a plătit acel impozit, trecuseră doar 8 zile.
Despre impozitul pe profit în sumă de 64.096.195 lei, s-a arătat că organul de control financiar a apreciat că societatea comercială a inclus în masa impozabilă, cheltuieli supradimensionate, privind amortizarea şi provizioanele deductibile.
Cum însă, între obligaţia suplimentară mai sus menţionată, impozitul pe profit şi T.V.A., de 652.812.491 lei, s-a efectuat o compensare, expertul a concluzionat că suma reţinută prin actul de control nu se mai datorează.
În sfârşit, cu privire la creanţa în sumă de 38.112.337 lei, instanţa de fond a considerat că s-a compensat cu impozitul achitat în plus la data de 30 iunie 2000, situaţie în care reclamanta nu mai poate fi ţinută la plata unei obligaţii cu acest titlu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
Recurenta a susţinut că hotărârea se întemeiază pe o interpretare eronată a normelor legale. Că, în realitate, majorările la impozitul pe dividende, în sumă de 1.270.410 lei, se datorează de către agentul economic controlat, de la data la care creanţa bugetară a devenit exigibilă, conform art. 13 din OUG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare (în vigoare la data încheierii actului de control).
În legătură cu majorările de întârziere aferente impozitului pe profit şi impozitului pe dividende, recurenta a precizat că soluţia curţii de apel este greşită, deoarece compensarea, ca modalitate de stingere a unei obligaţii, nu presupune în nici un caz anularea acesteia. Dacă punctul de vedere ar fi acceptat ca legal, ar însemna că nu ar putea opera compensarea, pentru că, creanţa bugetară datorată de reclamantă, nu ar mai fi existat, fiind anulată de instanţă, iar intervenţia compensării justifică, tocmai faptul că aceste creanţe la buget sunt datorate.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 2389 din 17 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a casat sentinţa civilă nr. 144 din 10 mai 2002, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, trimiţând cauza, spre rejudecare, acestei din urmă instanţe.
Între altele, s-a dat îndrumarea instanţei de trimitere, de a dispune completarea probelor, cu o expertiză contabilă care să stabilească în concret fiecare obligaţie financiară a reclamantei, şi dacă acestea rămân neschimbate sau sunt diminuate, anulate ori se compensează, în funcţie de rezultatele reverificării.
Conformându-se hotărârii de casare a instanţei superioare, Curtea de Apel Craiova a încuviinţat proba cu expertiză contabilă care a fost efectuată de către expertul P.Ş.
În raportul de expertiză depus în dosar, expertul a concluzionat că reclamanta SC S.O. SA nu datorează sumele de 1.270.410 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende, de 64.096.195 lei, cu titlu de impozit pe profit şi respectiv, de 38.112.337 lei, reprezentând majorări de întârziere, către bugetul statului.
Impozitul pe dividende a fost virat de societate, în intervalul 22 august - 30 august 2000, iar actul adiţional privind majorarea capitalului social, a fost înregistrat la registrul comerţului Dolj, prin încheierea judecătorului delegat din 21 august 2000.
Această încheiere este supusă căii de atac a recursului, în termen de 15 zile de la pronunţare şi instanţa de fond a reţinut corect că data la care devenea scadentă obligaţia de plată a impozitului, era 6 septembrie 2000, când expirau cele 15 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Având în vedere că reclamanta a virat impozitul pe dividende înainte de expirarea datei limită, majorările de întârziere calculate de organul financiar, în sumă de 1.270.410 lei, nu se datorează la bugetul statului.
Referitor la impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente (de 64.096.195 lei şi 38.112.337 lei), instanţa a reţinut în mod judicios că măsurile dispuse prin actul de control, sunt nelegale.
Expertiza contabilă a confirmat faptul că acel impozit a fost compensat la data de 25 ianuarie 2001, cu T.V.A. de încasat, aferentă decontului pe luna decembrie, prin nota de constatare din aceeaşi dată, anexată la raportul de expertiză.
Este evident că la întocmirea procesului-verbal de control, funcţionarii pârâtei secunde au nesocotit dispoziţiile art. 19 din OG nr. 70/1997, modificată şi completată prin OUG nr. 113/1999, conform cărora, controlul fiscal se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
De asemenea, ei au înlăturat în mod nejustificat, nota de constatare mai sus menţionată prin care a fost compensată obligaţia de plată a impozitului pe profit în sumă de 64.096.185 lei, calculând şi penalităţi pentru neplata acesteia, în cuantum de 38.112.337 lei.
Constatările expertului contabil numit de instanţă în fond după casare, nu au fost combătute de pârâţi, prin obiecţiuni sau alte mijloace de probă concludente.
Admiţând, aşadar, acţiunea în limitele arătate, cu o motivare amplă ce se fundamentează, în principal, pe concluziile expertului, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 284 din 23 aprilie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1480/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1483/2005. Contencios. Refuz emitere... → |
|---|
