ICCJ. Decizia nr. 1506/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1506/2005
Dosar nr. 4998/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 ianuarie 2004, reclamanta D.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 9550/8902 din 9 decembrie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului Bucureşti şi să se stabilească faptul că a fost persecutată din motive etnice, urmând să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că din livretul militar al tatălui său rezultă că acesta, la data de 14 octombrie 1940, a fost obligat să se refugieze din Ardealul cedat, fiind ofiţer activ al Armatei Române, şi a fost urmat de familia sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 364, pronunţată la data de 23 februarie 2004, în dosarul nr. 102/2004, a admis acţiunea reclamantei D.F., a anulat hotărârea nr. 9550/8902 din 9 decembrie 2003 şi a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 octombrie 1940 - 6 martie 1945.
Instanţa a reţinut că actele de la dosar fac pe deplin dovada cererii formulate. Astfel, prin declaraţiile olografe, precum şi prin încheierile de rectificare nr. 228 şi nr. 229 din 16 ianuarie 2004, ale declaraţiilor autentice ale martorilor P.G. şi V.C., coroborate cu înscrisurile din livretul nr. 1267, aparţinând tatălui reclamantei, aceasta dovedeşte fără putinţă de tăgadă faptul că din data de 14 octombrie 1940, tatăl reclamantei a fost evacuat din Ardealul de Nord, în Ploieşti, fiind urmat de către familie.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând ca motiv de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa a făcut o aplicare greşită a legii, atâta vreme, cât reclamanta nu a făcut dovada, până în momentul emiterii hotărârii contestate, a perioadei exacte a refugiului, acte ce trebuiau depuse odată cu cererea, întrucât încadrarea în dispoziţiile legale se poate face numai de la data prezentării dovezilor.
Recursul este nefondat.
Cu actele depuse la dosar, intimata-reclamantă a făcut dovada deplină a faptului că împreună cu familia sa au fost nevoiţi să părăsească Oradea, unde îşi aveau domiciliul, din cauza ocupaţiei hortyste şi să se refugieze în Ploieşti, în toamna anului 1940.
Această împrejurare rezultă din actele de la dosar, şi anume, din certificatul de naştere, declaraţiile autentice ale martorilor, precum şi încheierile de rectificare, coroborate cu înscrisurile din carnetul nr. 1267, aparţinând tatălui reclamantei, conform cărora acesta a fost evacuat din Ardealul de Nord, în Ploieşti, dovedind în acest fel persecuţia etnică şi îndeplinirea prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Faţă de cele menţionate mai sus, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 364 din 23 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1509/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
