ICCJ. Decizia nr. 1488/2005. Contencios. împotriva deciziei Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi a României. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1488/2005
Dosar nr. 3856/2000
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 11809 din 13 iunie 1997, încheiat urmare a controlului, în gestiunea E.R., magazioner la C.E.C., sucursala judeţeană Buzău, s-a reţinut o lipsă în gestiune în valoare totală de 14.784.864 lei, din care 11.089.197 lei reprezentând contravaloarea a 2.173 kg hârtie ambalaj şi 3.695.670 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale specifice C.E.C. şi formulare tipizate, sumă care a fost imputată gestionarei, prin Decizia nr. 19007 din 5 septembrie 1997.
Împotriva acestei decizii, la 7 octombrie 1997, R.E. a formulat contestaţie la Judecătoria Buzău, care, prin sentinţa civilă nr. 7145 din 21 septembrie 1998, a admis contestaţia şi a anulat Decizia de imputare, obligând, totodată, unitatea intimată să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată, în sumă de 250.000 lei.
Prin Decizia civilă nr. 85 din 29 ianuarie 1999, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de unitatea intimată C.E.C., sucursala judeţeană Buzău şi, constatând că, în speţă, competenţa revine Colegiului jurisdicţional Buzău, a trimis cauza, spre soluţionare, acestei instanţe.
Colegiul jurisdicţional Buzău, prin sentinţa nr. 61 din 17 noiembrie 1999, a admis în parte contestaţia formulată de R.E. şi a menţinut Decizia de imputare, doar pentru suma de 10.750.234 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, contestatoarea, recurs care a fost respins de către secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 230 din 19 mai 2000.
Cele două hotărâri au fost atacate cu recurs în anulare jurisdicţional, de către Procurorul general financiar.
Întrucât împotriva aceloraşi hotărâri, contestatoarea R.E. a formulat recurs la Curtea Supremă de justiţie, Curtea Constituţională a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva încheierii de suspendare, Procurorul general financiar a formulat recurs.
Prin Decizia nr. 3264 din 23 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis acest recurs şi, desfiinţând încheierea de suspendare, a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii.
Prin urmare, cauza a fost repusă pe rolul Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată.
Constatând că Decizia de imputare a fost tardiv emisă, această din urmă instanţă, în compunerea specială, prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2003, a admis recursul în anulare jurisdicţional declarat de Procurorul general financiar împotriva sentinţei nr. 61/1999, a Colegiului jurisdicţional Buzău şi a deciziei nr. 230/2000, a secţiei jurisdicţionale, a modificat această decizie, în sensul că a admis recursul jurisdicţional declarat de recurenta-contestatoare R.E., împotriva sentinţei Colegiului jurisdicţional, pe care a modificat-o şi a admis în totalitate contestaţia împotriva deciziei de imputare nr. 190071/1997, decizie de imputare pe care a anulat-o ca tardiv emisă.
Totodată, a fost înlăturată obligarea contestatoarei la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, faţă de intimata C.E.C., sucursala judeţeană Buzău.
Recursul declarat de C.E.C., sucursala judeţeană Buzău, împotriva deciziei nr. 5/2002 a Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a fost constatat perimat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 908 din 2 martie 2004.
În prezentul recurs, R.E. a învederat nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr. 230 din 19 mai 2000 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, reiterând susţinerile din contestaţie şi subliniind, în esenţă, că, în speţă, nu sunt întrunite, în ceea ce o priveşte, elementele răspunderii materiale şi nu i-a fost dovedită vinovăţia.
Având în vedere că, aşa cum s-a menţionat mai sus, prin Decizia nr. 5/2002, a Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 908/2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, Decizia recurată a fost modificată în sensul dorit de către recurenta-contestatoare, prin aceeaşi hotărâre anulându-se Decizia de imputare emisă pe seama recurentei, recursul se vădeşte a fi lipsit de unul dintre elementele esenţiale de admisibilitate, şi anume, interesul, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva deciziei nr. 230 din 19 mai 2000 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1487/2005. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 1504/2005. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
