ICCJ. Decizia nr. 1545/2005. Contencios. Refuz plată daune compensatorii şi amendă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1545/2005
Dosar nr. 6707/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 mai 2004, Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 613 din 30 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 295/2004.
În motivarea recursului, petenta a solicitat modificarea sentinţei atacate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Sub acest aspect, recurenta a susţinut că în mod greşit s-a admis în parte, acţiunea intimatei-reclamante şi s-a obligat Ministerul Finanţelor, în solidar cu ministrul finanţelor publice, domnul M.T., la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând daune compensatorii, precum şi obligarea lui M.T., la plata amenzii în cuantum de 500 lei/zi de întârziere nejustificată, la executarea hotărârii pentru perioada 7 martie 2003 - 16 iunie 2003.
Recurenta a susţinut că în contextul în care instituţia sa nu deţinea în baza de date, decât informaţii sintetice referitoare la înlesnirile acordate la plata taxei de timbru în perioada 1992 - 2002, iar elaborarea răspunsului a presupus o activitate de cercetare a arhivelor centrale şi teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, la nivelul celor 41 de judeţe, pentru o perioadă de 12 ani, întârzierea comunicării datelor solicitate apare pe deplin justificată.
A mai susţinut recurenta, că la aprecierea asupra daunelor morale, instanţa de fond nu a motivat soluţia dată.
S-a mai menţionat de recurentă, că Ministerul Finanţelor Publice a executat voluntar hotărârile judecătoreşti pronunţate, astfel încât acordarea de daune compensatorii nu se mai justifică.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 613 din 30 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia A.D.O., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi M.T. - ministrul finanţelor publice.
Prin sentinţă s-a aplicat conducătorului instituţiei, T.M., în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. (3), respectiv amenda către stat, de 500 lei/zi întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti pe perioada de la 7 martie 2003, la 10 iunie 2003.
A fost obligat Ministerul Finanţelor Publice şi T.M., la plata de daune compensatorii de 3 milioane lei către reclamantă, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
S-a reţinut prin sentinţa atacată, că prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la 9 mai 2003, Asociaţia A.D.O. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi pe M.T., ministrul finanţelor publice, solicitând obligarea acestora în nume propriu, conform art. 16 alin. (2), raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990, la plata unei amenzi de 500 lei/zi de întârziere pentru conducătorul instituţiei, precum şi plata de daune cominatorii, de 1.000.000 lei/zi, pentru întârzierea în executarea sentinţei civile nr. 75/2002.
În motivarea cererii, intimata-reclamantă a arătat că s-a adresat pârâtei, cu adresa nr. 43 din 3 septembrie 2002 şi în conformitate cu Legea nr. 544/2001 să-i comunice informaţii privind numărul de cereri de taxe judiciare de timbru pentru care s-a acordat scutire, reducere, eşalonare, amânare sau alte înlesniri pe perioada 1990 - 2002, precum şi câte contestaţii împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru a soluţionat în aceeaşi perioadă.
S-a precizat de intimata-reclamantă, că, deşi prin sentinţa civilă nr. 75 din 1 noiembrie 2002, dată în dosarul nr. 1098/2002, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, l-a obligat pe pârâtul-recurent Ministerul Finanţelor Publice, să comunice informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, pârâta nu s-a conformat şi nu a comunicat datele solicitate, nici după data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, prin Decizia nr. 78 din 3 februarie 2003, astfel că pentru întârzierea în executare a promovat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1382/2003.
Prin sentinţa nr. 887 din 11 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, pe considerentul că această instanţă, în contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 75/2002, a cărei executare se solicită potrivit art. 16 alin. (2), raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990.
Prin Decizia nr. 337 din 29 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Asociaţia A.D.O. împotriva deciziei nr. 887/2003, pe care a casat-o şi a trimis-o, spre competentă soluţionare, aceleiaşi instanţei (Curtea de Apel Bucureşti), întrucât obiectul acţiunii priveşte obligarea unei autorităţi centrale, la plata de daune pentru neexecutarea unei hotărâri definitive - art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, astfel învestită, a luat act, la termenul din 9 martie 2004, că intimata-reclamantă şi-a modificat cererea iniţială, în sensul că transformă daunele cominatorii de 1.000.000 lei/zi solicitate în sarcina pârâţilor, în daune compensatorii în cuantum de 10.000.000 lei, pentru perioada 7 martie 2003 - 10 iunie 2003.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, deşi prin Decizia nr. 76, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă la 7 februarie 2003, Ministerul Finanţelor nu s-a conformat şi nu a executat hotărârea nr. 75 din 1 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă (definitivă prin Decizia nr. 76 din 7 februarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti), în sensul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea ei definitivă, să comunice intimatei-reclamante, informaţiile publice solicitate.
Hotărârea atacată în cauză, respectiv sentinţa nr. 613 din 30 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este legală, astfel încât recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
Este de necontestat că din 3 septembrie 2002, intimata-reclamantă a solicitat informaţii publice în condiţiile Legii nr. 544/2001, recurenţilor-intimaţi.
Deşi aceste informaţii puteau fi comunicate pe timpul judecării, cauza rămânând fără obiect, informaţiile nu au fost comunicate complet, nici după rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei nr. 75 din 1 noiembrie 2001, a Tribunalului Bucureşti, respectiv la data de 7 februarie 2003.
Dovadă în acest sens este adresa nr. 27 din 26 mai 2003, prin care intimata-reclamantă a insistat să-i fie comunicate şi relaţiile privind contestaţiile înregistrate şi modul lor de soluţionare.
Aşa fiind, abuzul administrativ este evident, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică.
În mod corect s-a apreciat de instanţă, şi cu privire la cuantumul amenzii aplicate ministrului de finanţe, pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, în sensul comunicării informaţiilor publice de către Ministerul de Finanţe, în condiţiile Legii nr. 544/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 613 din 30 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, precum şi de ministrul finanţelor publice - M.T.
Obligă recurenţii, la 3 milioane lei către Asociaţia A.D.O.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1461/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1617/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
