ICCJ. Decizia nr. 1617/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1617/2005
Dosar nr. 7686/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 20 aprilie 2004, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 10923/12496 din 2 martie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în mod nejustificat pârâta i-a refuzat recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deoarece a făcut dovada că în luna noiembrie 1943 s-a refugiat din Basarabia, în România.
Prin sentinţa nr. 1373 din 31 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei M.E., a anulat hotărârea nr. 10923/10496 din 2 martie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada persecuţiei de natură etnică la care a fost supusă familia sa, în contextul istoric cunoscut, determinat de încetarea administraţiei româneşti în Basarabia şi pătrunderea trupelor sovietice în această provincie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă se susţine că intimata-reclamantă nu a făcut dovada persecuţiei etnice, în perioada 1941 - 1944, Basarabia şi Bucovina aflându-se sub administraţie românească, care nu ar justifica refugierea populaţiei de origine română.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, din declaraţia martorei Z.E. rezultă că reclamanta, împreună cu mama şi sora ei s-au refugiat din Basarabia, la Bucureşti, în luna noiembrie 1943, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă familia reclamantei, consecinţă a exercitării profesiei de avocat a tatălui ei şi a faptului că în anul 1942 şi-au derusificat numele.
Într-adevăr, aşa cum precizează pârâta, în anul 1943, Basarabia se afla sub administraţie românească.
Cu toate acestea, având în vedere data strămutării reclamantei, care se situează la numai o lună diferenţă de data încetării administraţiei româneşti, asociate cu împrejurarea înaintării Armatei Roşii în Basarabia, precum şi cu întreg contextul istoric al acelei perioade, se constată că instanţa de fond a reţinut corect, ca motiv al refugiului, persecuţia etnică, pronunţând, astfel, o hotărâre legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1373 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1545/2005. Contencios. Refuz plată daune... | ICCJ. Decizia nr. 1625/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
